Pentru început, Uruguay şi Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Istoria Campionatelor Mondiale de fotbal (I)

Pentru început, Uruguay şi Italia

Sport 03 Iunie 2010 / 00:00 404 accesări

Pe 11 iunie, în Africa de Sud, se va da startul ediţiei a 19-a a turneului final al Campionatului Mondial de fotbal. Până atunci, iubitorii sportului rege fac numeroase calcule cu privire la competiţia care va începe peste opt zile, din păcate, fără participarea României, dar se gândesc, cu siguranţă, şi la ediţiile precedente. Prima ediţie a avut loc în anul 1930, în Uruguay. Doar patru reprezentative din Europa, România, Belgia, Franţa şi Iugoslavia, au călătorit peste ocean, echipa noastră având o comportare mai mult decât onorabilă. Prima participare a echipei naţionale a României la CM a adus şi prima victorie în meciul de debut: România - Peru 3-1, golurile tricolorilor fiind reuşite de Adalbert Deşu (min. 1), Ştefan Barbu (min. 85) şi Constantin Stanciu (min. 85). În a doua partidă susţinută în grupă, România a cedat, scor 0-4, chiar în faţa echipei gazdă, Uruguay, care a devenit prima campioană mondială după victoria, cu 4-2 (Dorado 12, Cea 57, Iriarte 68, Castro 89 / Peucelle 20, Stabile 37), din finala cu Argentina. Dacă prima ediţie s-a desfăşurat în America de Sud, următoarele două ediţii au avut loc în Europa. În 1934, în Italia, reprezentativa ţării gazdă a dispus, în finală, după prelungiri, cu 2-1 (Orsi 81, Schiavio 95 / Puc 76), de Cehoslovacia. A fost prima şi singura ediţie în care o echipă nu şi-a apărat trofeul, Uruguay refuzând participarea. Singurul meci disputat de România a fost pierdut, în optimile de finală, scor 1-2, în faţa finalistei, Cehoslovacia, după ce tricolorii au deschis scorul, în min. 11, prin Ştefan Dobai. La a treia ediţie, desfăşurată în Franţa, în 1938, Italia a câştigat al doilea trofeu consecutiv, cu acelaşi antrenor, Vittorio Pozzo. În finală, Italia a învins, cu 4-2 (Colaussi 6, 35, Piola 16, 82 / Titkos 8, Sarosi 70), Ungaria. Ca şi la ediţia precedentă, România a fost eliminată în optimi, dar de această dată a fost o eliminare ruşinoasă pentru tricolori. După un prim joc încheiat la egalitate, după prelungiri, România - Cuba 3-3, golurile formaţiei noastre fiind marcate de Silviu Bindea (min. 38 şi 93) şi Iuliu Baratki (min. 88), cubanezii s-au impus în a doua partidă, cu 2-1, după ce tricolorii au deschis scorul, în min. 28, prin Ştefan Dobai. Iar Cuba a fost apoi umilită în sferturi, de Suedia, cu 8-0...

Taguri articol


12