PSD şi-a lansat ieri oficial oferta electorală şi candidaţii pentru alegerile pentru Parlamentul European, sub sloganul „Pentru o Românie mai puternică şi echitabilă”. Evenimentul a debutat şi s-a terminat pe acordurile imnului Uniunii Europene, printre invitaţi aflîndu-se şi Phillipe Cordery, secretarul general al Partidului Socialiştilor Europeni. Preşedintele PSD Mircea Geoană a subliniat că „alegerile din 25 noiembrie reprezintă majoratul României, la 18 ani de la revoluţie (...), dar cînd ajungi la majorat trebuie să fii atent ce prieteni îţi faci. (...)” “Şi întrebarea este dacă românii şi-ar dori ca prieteni oameni ca noi, care reprezintă oameni care muncesc din greu (...) sau pe cei care îi reprezintă pe cei puţini şi bogaţi, care reprezintă valorile de dreapta. Avem de ales între falşii amici de dreapta şi adevăraţii prieteni de stînga”, a continuat Geoană. El a reluat atacurile făcute luni la adresa premierului şi preşedintelui pe tema ultimelor anunţuri ale celor doi privind votul uninominal şi a opinat că recentele lor acţiuni sînt motivate de lupta politică dintre cei doi şi de dorinţa de a se implica în campania electorală. „Ieri a fost ploaie, astăzi este soare, ieri a fost la modă portocaliul, astăzi este roşul”, a mai spus Geoană.