Brexitul are ecouri în toată lumea, generând reacții dintre cele mai surprinzătoare. Astfel, președintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat că ”liderii politici din Marea Britanie care au convocat referendumul ce a avut ca rezultat ieşirea din UE sunt rupți de realitate. Acei oficiali care obişnuiau să îmi dea mie sfaturi despre modul în care să gestionez criza siriană şi care cereau plecarea mea demonstrează acum că sunt desprinşi de realitate. Altfel, nu ar fi convocat acest referendum. Eu i-aş numi politicieni de rangul doi”. Întrebat ce efecte va avea, pentru Siria, schimbarea Guvernului britanic, Bashar al-Assad a declarat că ”Londra ar putea avea politici diferite, pozitive pentru Siria”.
Președintele sirian susţine că statele occidentale au trimis consultanţi în materie de securitate care cooperează cu administraţia de la Damasc în combaterea terorismului, dar nu recunosc acest lucru deoarece nu vor să îi supere pe americani. Deşi este contestat de liderii occidentali, Bashar al-Asaad susţine că a primit ajutor din partea statelor vestice în lupta împotriva terorismului, aratăB1 TV. ”Aceste ţări ne atacă politic, dar apoi ne trimit oficiali cu care să tratăm în culise, în special în domeniul securității. Dar, în general, aceste ţări nu vor să provoace nemulţumirea SUA. De fapt, majoritatea oficialilor vestici repetă numai ceea ce SUA le spun”, a declarat preşedintele sirian într-un interviu acordat postului australian SBS. În urma declarațiilor sale nu a existat nicio reacție din partea statelor occidentale. Ele au susţinut rebelii în războiul civil împotriva regimului Bashar al-Assad şi îi cer acestuia să faciliteze viitoarea tranziţie democratică. Acesta a refuzat, promiţând să continue lupta până când Damascul va recâştiga controlul total asupra Siriei. Principalii susținători ai președintelui Siriei sunt Rusia şi Iranul.