Pentru un câştig fals, le-a dat escrocilor peste 21.000 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A crezut că a dat norocul peste ea! A avut un șoc când a descoperit adevărul...

Pentru un câştig fals, le-a dat escrocilor peste 21.000 de lei

Eveniment 14 Octombrie 2015 / 15:01 1079 accesări

O bătrână de 71 de ani, din Constanța, a căzut, vinerea trecută, în plasa unor escroci specializați în înșelăciunea "Premiul". Oamenii legii spun că victima a primit, în jurul orei 10.30, un SMS prin care era anunțată că a câștigat 89.000 de lei, în cadrul unui concurs organizat de o companie de telefonie mobilă și de o televiziune. În mesaj, pensionarei i se cerea să sune la un număr pentru a obține mai multe amănunte despre ce are de făcut pentru a intra în posesia sumei respective...

A INTRAT ÎN JOCUL ESCROCILOR Potrivit anchetatorilor, femeia a intrat în jocul indivizilor care au tras-o pe sfoară și, după două ore, a sunat la numărul respectiv. Bărbatul care i-a răspuns i-a zis că este directorul companiei care a organizat concursul și i-a dat asigurări că a câștigat cei 89.000 de lei, explicându-i că, pentru a primi banii, trebuie să-i trimită unei persoane 2.400 de lei. Fără să stea pe gânduri, bucuroasă că norocul a dat peste ea, bătrâna a mers la bancă în jurul orei 13.00 și a depus suma cerută, conform indicațiilor primite.

TUPEU INCREDIBIL Oamenii legii spun că escrocii nu s-au mulțumit cu cei 2.400 de lei pe care îi scoseseră deja de pe urma naivității constănțencei. După ceva timp, aceasta a fost sunată de un alt individ, care i-a cerut să mai depună 2.400 de lei pe numele aceleiași persoane, spunându-i că banii reprezintă taxe și comisioane necesare pentru ca "marele câștig" să nu fie impozitat... În jurul orei 15.00, bătrâna de 71 de ani s-a întors la bancă și a trimis și a doua tranșă ce a ajuns în buzunarele infractorilor.

PAGUBĂ DE 21.100 DE LEI! Deși pare incredibil, autorii înșelăciunii au reușit să mai obțină de la femeie o sumă importantă de bani. Luni dimineață, la ora 8.00, bărbatul care vorbise inițial cu ea a sunat-o și i-a spus că, pentru a intra în posesia celor 89.000 de lei, trebuie să-i trimită 16.300 de lei, ce ar reprezenta un comision pentru câștigul obținut. La ora 13.00, pensionara s-a conformat... Prejudiciul total se ridică la suma de 21.100 de lei. Când a realizat că a fost victima unei escrocherii, păgubita a mers la Poliție și a depus o plângere. Oamenii legii au pornit o anchetă pentru identificarea și prinderea autorilor.

Citește și:

Patru suspecţi de escrocherii prin metoda "Accidentul", prinși! Alți doi, urmăriți!

S-a împrumutat de prin vecini ca să le dea bani escrocilor...

Taguri articol


12