Pepe, Coentrao și Modric, acuzați în ancheta „Football Leaks“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pepe, Coentrao și Modric, acuzați în ancheta „Football Leaks“

Sport 06 Decembrie 2016 / 16:56 476 accesări
Ronaldo, Coentrao și Pepe, cei trei portughezi de la Real Madrid, sunt impresariați de Jorge Mendes

Ronaldo, Coentrao și Pepe, cei trei portughezi de la Real Madrid, sunt impresariați de Jorge Mendes

Alți trei fotbaliști de la Real Madrid, Pepe, Fabio Coentrao și Luka Modric, sunt acuzați de participarea la sistemul de evaziune fiscală dezvăluit de „Football Leaks”, după coechipierul lor Cristiano Ronaldo, anunță presa iberică. Potrivit săptămânalului portughez „Expresso“, Pepe și Coentrao, colegi cu Cristiano Ronaldo în echipa care a câștigat titlul de campioană europeană în luna iulie, la EURO 2016, sunt acuzați că ar fi ascuns de Fisc peste 7 milioane euro. Toți trei sunt reprezentați de același agent, Jorge Mendes, și ar fi recurs la societăți offshore pentru a sustrage de la plata impozitelor veniturile legate de drepturile lor de imagine, scrie „Expresso“, care a participat la ancheta realizată de un consorțiu de publicații europene.

Fabio Coentrao ar fi „utilizat societatea off-shore Rodinn din Panama pentru a-și încasa drepturile de imagine”, înainte ca Fiscul spaniol să deschidă o anchetă în luna februarie 2015, susține publicația portugheză. În decembrie 2015, jucătorul și-a reglat situația, declarându-și veniturile din drepturile de imagine, estimate la 3,5 milioane euro pentru 2011, însă nu Fiscului spaniol, ci celui portughez, fiind încă rezident fiscal în Portugalia în anul respectiv. El a achitat atunci un impozit de 853.000 euro.

Între 2009 și 2014, Pepe ar fi disimulat suma de 3,77 milioane euro „prin intermediul societății Weltex, creată în iulie 2007 în Insulele Virgine Britanice”. O anchetă a fost deschisă împotriva sa de Fiscul spaniol, în 2015. „Expresso“ nu precizează dacă Pepe și-a reglat între timp datoriile, adugând însă că nici autoritățile spaniole și nici Gestifute, societatea lui Jorge Mendes, nu au răspuns întrebărilor adresate de consorțiul ziarelor europene.

În ceea ce îl privește pe croatul Luka Modric, ziarul „El Mundo“ prezintă în ediția sa de marți toate manevrele financiare făcute de anturajul jucătorului pentru a-l scăpa de Fisc, prin intermediul unei societăți înființate în Luxemburg.

JUCĂTORII DE LA FC BARCELONA, „CUMINȚI” DIN PUNCTUL DE VEDERE AL ANCHETEI „FOOTBALL LEAKS”

Pedro Garcia Cuartango, directorul cotidianului „El Mundo“, publicaţie ce are acces la dosarul „Football Leaks”, a declarat că niciun jucător al lui FC Barcelona nu apare în documentele ce dezvăluie scheme de ascundere a veniturilor, puse în practică în beneficiul unor vedete ale fotbalului, mai ales de la rivala catalanilor, Real Madrid.

„Football Leaks” este ancheta mai multor publicaţii grupate în reţeaua European Investigative Collaborations. Acestea au avut acces la 18,6 milioane de documente oficiale, prin care se arată că agentul portughez de jucători Jorge Mendes a pus în practică un sistem off-shore de evaziune fiscală de o amploare uriaşă, pentru şapte vedete pe care le reprezintă, printre care Cristiano Ronaldo şi Jose Mourinho.

Deşi nu figurează în documentele „Football Leaks”, unii dintre fotbaliştii Barcelonei, ca Messi, Neymar sau Mascherano, au ori au avut destule probleme cu justiţia spaniolă din cauza neregulilor financiare comise.



12