Procurorii DNA efectuează, astăzi, percheziții în 15 locații situate în județele Suceava și Botoșani într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție și contrabandă. "Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada 2013-2015. În cursul zilei de 21 aprilie, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații situate în județele Suceava și Botoșani, reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale", se arată într-un comunicat al DNA transmis astăzi. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii de Intervenție Specială a Jandarmeriei București.