23 Noiembrie 2024, 14:49
Procurorii DNA fac, astăzi, percheziţii la Ministerul Afacerilor Interne, în biroul unei consiliere a ministrului Gabriel Oprea, suspectată de fapte de corupţie, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, consiliera ministrului Afacerilor Interne va fi dusă pentru audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Sursele citate au precizat că în acest dosar se fac cercetări pentru fapte de corupţie, iar printre cei vizaţi ar fi şi consiliera ministrului Afacerilor Interne. Anchetatorii vor ridica, din biroul consilierei ministrului de Interne, calculatorul acesteia, documente şi alte probe, au mai spus sursele citate.