Percheziţii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Percheziţii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

Politică 17 Februarie 2015 / 11:46 135 accesări

Procurorii DNA au făcut astăzi 14 percheziţii în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracțiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al DNA. Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. Surse judiciare au declarat, că una dintre firmele la care se fac percheziţii este SC Exfin SRL, fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu. Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu ar urma să fie dus la audieri, la DNA Ploieşti. Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au avut loc percheziţii astăzi s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei.

Taguri articol


12