Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, într-un dosar de evaziune de peste şapte milioane de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, într-un dosar de evaziune de peste şapte milioane de euro

Eveniment 24 Martie 2015 / 10:41 212 accesări

Sediile unor societăţi din Bucureşti, Bihor, Ilfov, Dolj şi Covasna şi locuinţele reprezentanţilor a 18 firme suspectaţi că, printr-un circuit evazionist, au produs un prejudiciu de peste şapte milioane de euro sunt percheziţionate, marţi, de poliţişti, care vor duce la audieri 16 persoane. Poliţia Română arată, într-un comunicat de presă, că au loc 34 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Bihor, Ilfov, Dolj şi Covasna, la locuinţele unor persoane suspectate de mai multe infracţiuni de evaziune fiscală şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea. Anchetatorii vor duce la audieri 16 reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere. "Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2015, 16 persoane, în calitate de reprezentanţi legali ai 18 societăţi comerciale, ar fi format un circuit infracţional evazionist, pentru eludarea obligaţiilor fiscale, în care ar fi fost angrenate societăţile comerciale controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse", a precizat sursa citată. Reprezentanţii celor 18 firme ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive de achiziţie a unor produse electronice, în valoare totală de peste 35 de milioane de euro, fără a achita obligaţiile fiscale şi TVA. Prejudiciul produs bugetului de stat a fost estimat de anchetatori la peste şapte milioane de euro.

Taguri articol


12