Percheziţii în Constanţa la evazioniştii cu materiale de construcţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Percheziţii în Constanţa la evazioniştii cu materiale de construcţii

Eveniment 02 Iunie 2016 / 08:25 1520 accesări

Polițiștii din Capitală au efectuat joi dimineață percheziții în București și în județele Constanţa, Călăraşi, Bacău, Ilfov, Teleorman, Giurgiu și Iași, într-un dosar ce vizează o evaziune fiscală de 1.000.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, "din datele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în cursul anului 2012, reprezentanţii a trei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti au conceput şi implementat un mecanism de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin intermediul mai multor societăţi comerciale cu un comportament de tip "fantomă" pe lanţurile de tranzacţionare a mărfurilor (materiale de construcţii) achiziţionate intracomunitar", după cum se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax. Oamenii legii spun că paguba provocată bugetului de stat se ridică la suma de 1.000.000 de lei. De asemenea, spun polițiștii, membrii rețelei ar fi trecut prin circuitul de spălare de bani nu mai puțin de 2.000.000 de lei. 34 de persoane au fost ridicate de anchetatori și escortate la București, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Capitalei, pentru audieri.

Tot joi, polițiștii au derulat 20 de percheziții în județele Timiș, Bihor, Mehedinți și Dolj pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, în fruntea căreia se afla un om de afaceri arab. Prejudiciul estimat de oamenii legii se ridică la suma de patru milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că liderul rețelei, alături de alți suspecți, ar fi organizat o grupare care intrase în diverse domenii, de la tranzacții fictive cu materiale de construcții până la vânzarea de zahăr cumpărat de pe piața neagră sau prestări de servicii fictive către alte firme. La finalul perchezițiilor, la audieri au fost duse 19 persoane, printre care și liderul grupării, Waari Ghesan. Acesta este un cunoscut om de afaceri din Banat, cel care printr-o firmă, vizată acum de anchetatori, a înființat în județul Timiș, în anul 2002, primele magazine de tip economat.



12