Locuinţa prodecanului din Academia de Studii Economice Bucureşti Iuliu Şerbănescu şi biroul acestuia de la ASE sunt percheziţionate de poliţişti şi procurori, într-un dosar în care sunt cercetate opt persoane, pentru luare sau dare de mită şi trafic de influenţă. Poliţia Română a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că anchetatorii au făcut trei percheziţii domiciliare în Bucureşti, la locuinţa unui profesor universitar, prodecan la o facultate din cadrul unei universităţi de stat din Bucureşti, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul unităţii de învăţământ superior. Conform surselor citate, Şerbănescu ar fi luat de la studenţi între 400 de lei şi 500 de euro, pentru lucrări de licenţă. Şerbănescu mai este suspectat şi de faptul că intervenea pe lângă comisia de licenţă pentru ca studenţii de la care ar fi luat bani să ia examenul.