Percheziții la Constanța! Șapte persoane reținute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Percheziții la Constanța! Șapte persoane reținute

Eveniment 14 Decembrie 2018 / 12:44 1159 accesări

Poliţiştii de frontieră, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, la mai multe imobile de pe raza judeţului Constanţa, în vederea identificării unor cantități de țigarete provenite din contrabandă.

Astfel, în urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate în vederea confiscării următoarele bunuri și valori: 3.106 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare estimată de 31.060 lei, aproximativ 2.200 grame substanţe susceptibile a fi cannabis, marijuana şi alţi precursori vegetali, a fost indisponibilizat un autoturism, evaluat la 10.000 lei, două pistoale cu gaz, 11 cartușe cu gaz, articole electronice şi diferite sume de bani.

De asemenea, au fost aduse la sediul Gărzii de Coastă șapte persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani, domiciliate pe raza judeţului Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, ancheta este în curs de desfășurare sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de contrabandă, cu privire la substanțele vegetale descoperite competența va fi declinată conform prevederilor legale către D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Constanța, iar cu privire la armele și muniția descoperită se va extinde urmărirea penală în urma expertizării acestora. La data de 13 decembrie a.c., polițiștii constănțeni îl vor prezenta în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.



12