Poliţiştii suceveni fac, în această dimineaţă, mai multe percheziţii la persoane suspectate de evaziune în domeniul comerţului intern şi achiziţiei intracomunitare de legume şi fructe, prejudiciul estimat depăşind trei milioane de lei. Potrivit IPJ Suceava, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava, împreună cu luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Suceava, fac percheziţii domiciliare şi verificări la mai multe persoane fizice şi juridice din judeţul Suceava, dar şi din municipiul Bucureşti. Cercetările în acest dosar, sunt desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, percheziţiile fiind făcute în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Suceava. Sursa citată menţionează că sunt vizate mai multe persoane fizice şi juridice suspectate că, în perioada 2012 - 2015, au dezvoltat un mecanism infracţional de eludare a plăţii impozitelor şi taxelor pe profitul realizat, precum şi de realizare de operaţiuni ilicite privind deducerile de TVA, prejudiciul în acest caz depăşind trei milioane de lei.