Peste 11 percheziţii sunt făcute joi dimineaţa, în judeţul Giurgiu, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de 6.500.000 de lei, fapte ce ar fi fost comise prin colectarea și livrarea a sute de tone de fier vechi și cupru, anunță Poliția Capitalei.
Printr-un comunicat de presă, Poliția Capitalei anunță că joi dimineață au loc 11 percheziții în județul Giurgiu, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul colectării și livării de deșeuri metalice feroase și neferoase.
Reprezentanții instituției au declarat pentru MEDIAFAX că șase persoane vor fi aduse în Capitală, în calitate de suspecți, fiind vorba de sute de tone de fier vechi și cupru ce ar fi fost trecute prin opt firme fantomă pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Faptele ar fi fost comise între 2013-2014 iar societățile fantomă ar fi fost deschise pe numele unor persoane cu situație materială precară. Prejudiciul a fost calculat de polițiști la 6.500.000 de lei.
"Astfel, în numele acestor societăți comerciale cu comportament de tip „fantomă” au fost facturate în mod fraudulos către societatea colectoare deșeuri metalice feroase și neferoase, cu consecința încasării în conturile bancare, de la aceasta din urmă, a sumelor reprezentând contravaloarea „mărfurilor facturate”, a retragerii lor integrale în numerar de către persoanele împuternicite pe aceste conturi (în baza unor borderouri fictive de achiziţie „fier vechi”) și a predării lor către persoanele care au folosit „serviciile” societăților comerciale cu comportament tip „fantomă”. ", se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
Reprezentanții Poliției Capitalei susțin că "suma totală rezultată din circuitul de “spălare a banilor” este de aproximativ 40.400.000 lei."