Procurorii DNA fac, astăzi, percheziţii în clădirea administrativă a UMF Iaşi, într-un dosar vizând refuzul Senatului universităţii de a-l demite pe fostul rector al instituției Vasile Astărăstoae după ce a fost declarat incompatibil de ICCJ în august 2014, el demisionând din funcție vineri. Procurorii DNA Iaşi, însoţiţi de jandarmi, au descins, astăzi, în clădirea administrativă a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Iaşi, surse judiciare declarând că ancheta vizează refuzul Senatului instiuției de învățământ de a pune în aplicare hotârârea ICCJ din iulie 2014 privind incompatibilitatea rectorului de atunci al instituţiei, Vasile Astărăstoae. Sursele citate au precizat că este vorba despre un dosar de abuz în serviciu, dar că deocamdată nicio persoană din UMF Iaşi nu a fost pusă sub învinuire. Potrivit procurorilor DNA, conducerea UMF Iaşi ar fi trebuit să pună în aplicarea decizia ICCJ, imediat după pronunţarea sentinţei, în august 2014, și să-l demită pe Vasile Astărăstoae, lucru care însă nu s-a întâmplat. Într-un comunicat transmis, astăzi, de DNA se arată că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-2015, fiind făcute nouă percheziții la Iași. Pe 6 februarie, rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, a anunţat că demisionează de la conducerea instituţiei, precizând că luase decizia încă din august 2014, când a pierdut definitiv procesul cu ANI în care a fost acuzat de conflict de interese. Astărăstoae a spus, într-o conferinţă de presă, că a decis să-şi depună demisia din funcţia de rector al UMF Iaşi şi că a trimis deja cererea la Ministerul Educaţiei, care se va pronunţa asupra demisiei sale în termen de 30 de zile.