Poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au supravegheat, timp de cîteva luni, 10 persoane bănuite că ar face parte dintr-o reţea implicată în mai multe activităţi infracţionale. După ce au strîns suficiente probe, oamenii legii au descins simultan, vineri, dis-de-dimineaţă, la mai multe domicilii ale suspecţilor, în localităţile Valu lui Traian, Siminoc şi Murfatlar. Surse din poliţie care doresc să-şi păstreze anonimatul susţin că persoanele vizate de oamenii legii sînt implicate în furturi de autoturisme, furturi din apartamente şi furturi de cabluri electrice din zona canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, şi că două dintre persoanele cercetate, Ionel Ciocîrlan şi Vasile Samiuc au fost condamnate de curînd pentru sechestrare de persoane, tîlhărie şi ultraj. Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa spun că vor face publică această anchetă după finalizarea ei, dar în momentul de faţă nu pot să divulge mai multe informaţii deoarece ar putea periclita întreaga acţiune.