Perdelele care ajută şi şoferii, şi fermierii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC

Perdelele care ajută şi şoferii, şi fermierii

Administrație 28 Ianuarie 2013 / 00:00 932 accesări

PROTEJAREA CULTURILOR Peste 20 de milioane de puieţi de salcâm au fost plantaţi în ultimii trei ani la nivelul judeţului Constanţa, în cadrul unor programe de împădurire demarate de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Agricultorii au simţit în 2012 beneficiile perdelelor forestiere plantate de CJC. Primarul comunei Ciocârlia, Traian Dragomir, a declarat că plantarea salcâmilor în jurul păşunii a avut un efect extraordinar. „Putem spune acum că avem cea mai bună păşune din judeţul Constanţa. La început, crescătorii de animale din Ciocârlia au fost nemulţumiţi de faptul că îngrădim păşunea, însă acum nu mai sunt de aceeaşi părere. În primul rând, în timpul verii plantele nu se mai usucă datorită cantităţii mari de apă înmagazinată în sol după ce perdelele nu mai permit ca zăpada să fie viscolită. De asemenea, prin plantarea acestor perdele de protecţie, şi culturile din jur au fost mult mai bune decât în anii trecuţi. Este un program foarte bun, pe care îl vom continua şi în acest an”, a declarat primarul comunei Ciocârlia, Traian Dragomir.

FĂRĂ BLOCAJE RUTIERE La Pantelimon, o altă zonă unde s-au plantat salcâmi pentru protecţia culturilor, au fost semnalate aceleaşi rezultate benefice. „Am fost primul care a pus la dispoziţia CJC suprafaţa necesară de pământ pentru plantarea salcâmilor. Când au văzut beneficiile, ceilalţi fermieri din zonă au depus şi ei cereri pentru salcâmi. În zona Pantelimon, perdelele forestiere create au un dublu rol: primul este acela de a proteja culturile şi de a menţine zăpada pe câmp. În al doilea rând, prin înfiinţarea acestor perdele de protecţie, în ultimii doi ani nu am mai avut probleme în timpul iernii în ceea ce priveşte blocajele de drumuri din cauza viscolului. Zăpada a fost ţinută departe de carosabil, astfel că s-a putut circula destul de bine”, a declarat primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu. Pe lângă perdelele de protecţie a culturilor şi drumurilor judeţene, CJC s-a gândit că ar trebui să valorifice şi terenurile degradate din judeţul Constanţa. Şi cum putea face acest lucru decât prin crearea unor corpuri de pădure pe aceste terenuri degradate, unde doar salcâmii se pot acomoda. Aşa se face că, în numai trei ani, gradul de împădurire a judeţului Constanţa a crescut de la 5 la 14%. Programele CJC vor continua şi în acest an, plantările de salcâmi urmând să reînceapă spre sfârşitul lunii februarie.



12