Pereu vrea performanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Transferat la CVM Tomis

Pereu vrea performanţă

Sport 14 Iulie 2008 / 00:00 1000 accesări

Club Volei Municipal Tomis Constanţa a reuşit în această vară să transfere mai mulţi jucători din echipa naţională a României, unul dintre ei fiind extrema Valentin Pereu. Binecunoscut iubitorilor de volei din ţara noastră, Pereu a jucat în Republica Moldova şi Slovacia, iar în 1999 s-a transferat în România, evoluînd la trei echipe de valoare: Petrom Ploieşti, Deltacons Tulcea şi Dinamo Bucureşti. În 2006 a plecat în Ucraina, la Lokomotiv Kiev, iar în returul campionatului trecut a jucat în prima ligă italiană, la Prisma Taranto. Tomis este a patra echipă importantă din România la care joacă voleibalistul în vîrstă de 29 de ani. „Mi-a plăcut foarte mult în România şi îmi place în continuare. Mă bucur că am ajuns la Constanţa. Pe majoritatea colegilor îi cunosc, din campionat sau de la echipa naţională, sînt jucători de nivel înalt şi sînt foarte mulţumit de valoarea lotului”, a declarat Pereu, care va încerca să devină campion naţional cu a treia echipă românească, după Petrom şi Deltacons. „Constanţa e un oraş extraordinar, iar la ora actuală Tomis a devenit o echipă cu tradiţie, în care s-au investit mulţi bani şi de la care se vrea performanţă. Pe mine mă încîntă treaba aceasta şi vreau să fac performanţă şi la Constanţa. Cred că nu vom avea probleme să luăm titlul şi Cupa României, dar în Cupele Europene aş vrea să ajungem cît mai sus posibil. Cred că Tirol este o echipă medie, care este de bătut, însă în continuare vom avea adversare foarte puternice, din Grecia, Polonia sau Franţa, ţări cu volei puternic, cu tradiţie, în care se investesc foarte mulţi bani”, a spus Pereu, referindu-se la Cupa CEV şi la adversara constănţenilor din primul tur, Hypo Tirol Innsbruck. El va fi concurent pe post cu brazilianul Ashlei Nemer, lituanianul Arvydas Miseikis şi... Florin Voinea, coechipierul său de la echipa naţională: „Sîntem cîţiva jucători de aceeaşi valoare pe postul meu şi cred că va juca acela care este în formă mai bună la momentul respectiv!”



12