Performanţe mari pentru un elev mic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se întâmplă la Constanţa

Performanţe mari pentru un elev mic

Social 06 Iunie 2013 / 00:00 1700 accesări

Matematica face parte din materiile studiate la şcoală care au atras întotdeauna elevii constănţeni, indiferent de vârstă. Un elev în clasa a IV-a de la Şcoala nr. 28 „Dan Barbilian” a reuşit performanţa de a participa la concursurile de matematică desfăşurate până acum, deşi subiectele nu erau pentru vârsta sa, ci erau destinate elevilor de clasa a V-a. Daniel Ştefan Boni a reuşit să-i surprindă pe cei din jurul său cu aptitudinile pentru ştiinţele exacte, dar recunoaşte că nu s-ar fi putut descurca fără mama sa. „Mama m-a „împins” să particip la concursuri şi m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea pentru matematică. Fără ajutorul ei n-aş fi ajuns să câştig premii importante la concursurile şcolare”, a mărturisit elevul.

SUITĂ DE PREMII Inspectorul şcolar de specialitate pentru matematică din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Daniela Bălănescu, a declarat că Daniel a trebuit să depună o cerere la Inspectorat pentru a putea participa la competiţiile de matematică, pentru că astfel de concursuri judeţene sunt destinate elevilor începând de la clasa a V-a. „O surpriză pentru noi, anul acesta, a fost că la toate olimpiadele şi concursurile şcolare a participat un băieţel de clasa a IV-a de la Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian”. De fiecare dată, el a obţinut premii, nu doar diplome de participare”, a declarat inspectorul. Ultimul premiu cu care a fost răsplătit a fost cel obţinut în urma participării la etapa judeţeană a Concursului de Matematică „Tomis”. În cadrul festivităţii de premiere organizată, ieri, de inspectorii din cadrul ISJ şi sponsorul competiţiei SC Polaris M Holding SRL, băiatul a fost răsplătit cu diplomă şi bani pentru că a obţinut premiul II. Etapa judeţeană a Concursului de Matematică „Tomis” s-a derulat în martie şi au participat peste 600 de elevi de gimnaziu din întreg judeţul şi 21 de elevi au fost premiaţi cu bani şi diplome. „Rezultatele confirmă că avem copii cu capacităţi intelectuale deosebite. Rămâne în sarcina noastră, a adulţilor, să îi creştem în spiritul competitivităţilor şi să creăm condiţiile necesare pentru ca ei să-şi dezvolte abilităţile”, a declarat Ionuţ Târşoagă, director în cadrul SC Polaris M Holding SRL.

Taguri articol


12