Mai mulţi doctori tineri ale căror performanţe au fost recunoscute de către seniori au fost premiaţi, pentru prima dată, în cadrul Galei Tinerilor Medici, preşedintele evenimentului fiind şeful Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. “Avem tot felul de clasificări, premieri care se adresează unui anumit segment. Uităm că de fapt profesia medicală are o tradiţie care se transmite din generaţie în generaţie. Sunt convins că sunt foarte mulţi medici care sunt la fel de competitivi cu cei care au câştigat. Această generaţie, de până în 40 de ani, se poate afirma şi sperăm că anul viitor să avem zeci de dosare pe care să le realizăm”, a precizat prof. dr. Astărăstoae. Categoriile înscrise la Gala din 2010 au fost “Activitate didactică”, “Implicare Socială”, “Afirmare Medicală Internaţională”, “Activitate artistică”, “Practicianul anului: Medicină preventivă”, “Cercetare în Medicină”, “Viziune în Medicină”, aceasta din urmă fiind o categorie specială, în cadrul căreia au fost premiaţi medici devotaţi profesiei, care s-au remarcat prin iniţiative deosebite în domeniu, de-a lungul anilor. La categoria “Activitate didactică”, premiul a revenit dr. Mihaela Vicol, asistent universitar la UMF “Gr. T. Popă” Iaşi, disciplină Deontologie Medicală şi Bioetică. Dr. Violeta Bratu a fost desemnată câştigător al secţiunii “Implicare socială”, ea fiind apreciată întrucât a acordat asistenţă medicală în Uganda şi Haiti. La categoria “Cercetare în Medicină” a câştigat dr. Lucian Jiga, directorul Departamentului de Imunologie de Transplant şi Terapii Celulare - Centrul Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie “P. Branzeu” - Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara. Dr. Mihai Moldovan a fost câştigătorul categoriei “Afirmare medicală internaţională”. Medicul, aflat momentan la Copenhaga, a transmis un mesaj medicilor prezenţi la eveniment, în care a precizat că, din păcate, foarte puţini medici români care au ajuns să lucreze în străinătate mai colaborează cu universităţile româneşti.
“Medicină este o artă!”, acesta sunt cuvintele care au marcat secţiunea “Activitatea Artistică”, unde a fost premiat dr. Bogdan Popescu, medic neurolog şi membru al Uniunii Scriitorilor din anul 2002. Dr. Mioara Matei a câştigat la categoria “Practicianul anului: Medicină Preventivă”, iar pentru “Activitate în PaginaMedicala.ro” a fost premiat medicul Cristian Balgradean. Precizăm că în componenţa juriului a fost medicul constănţean prof. univ. dr. Vlad Tica, vicepreşedintele CMR din România.