După ce a câştigat la mustaţă şefia partidului, preşedintele pedeliştilor, Vasile Blaga, a trimis o grămadă de săgeţi având-o drept ţintă pe Elena Udrea, rivala sa. Şi nici ea nu s-a lăsat mai prejos. El şi-a lăsat însă şi loc de “bună ziua”, spunând că nu vede niciun motiv ca Elena să părăsească partidul. Zilele au trecut, săgeţile au zburat letargic. Acum, după ce ea a declarat că Opoziţia făcută de PDL nu este vizibilă, fiind nevoie de o strategie de comunicare mai bună, a reacţionat şi şeful pedeliştilor. Blaga a răspuns uşor ironic, spunând că Elena Udrea este un membru important care \"îşi poate aduce o contribuţie serioasă la vizibilitatea opoziţiei făcute de către PDL\" şi nu trebuie să facă \"opoziţie la opoziţie\", ci la USL. E drept că, deşi a câştigat alegerile de ceva timp, Blaga nu a reuşit să construiască temelia formaţiunii, în vederea conturării viitorului politic. Şi, deşi se doreşte a fi principalul partid din opoziţie, PDL pare lovit de un soi de anorexie politică. Liderul PDL susţine că lucrurile nu stau chiar aşa, că pedeliştii lucrează la iniţiative legislative.
PRETENŢII Totodată, Blaga spune că are cunoştinţă de propunerea lui Mihai-Răzvan Ungureanu de coagulare a forţelor de dreapta, cu scopul prezentării unei liste comune la europarlamentare şi a unui candidat unic la prezidenţiale, însă, din punctul său de vedere, un astfel de demers trebuie făcut în jurul PDL: \"Fără nicio urmă de aroganţă, chiar şi Mihai-Răzvan Ungureanu spunea despre noi că suntem membri ai PPE, suntem cel mai mare partid din România membru al PPE, avem o cotă de 16-18% din analizele noastre. Şi, desigur, atunci când discuţi de liste comune şi de candidaţi comuni, e bine să vezi care este aportul fiecărei structuri care doreşte o astfel de abordare. De asemenea, trebuie să şi învăţăm şi să vedem cum ne-am asumat în timp obligaţiile fiecare dintre părţi, chiar în timpul alegerilor generale de anul trecut\". El a reafirmat faptul că PDL va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale de anul viitor.