Locatarii imobilului situat la numărul 57 pe strada Chiliei din Constanţa au trăit clipe de groază, sîmbătă dimineaţă, după ce un autoturism a intrat în zidul clădirii şi a distrus o conductă de alimentare cu gaz metan. Două echipaje ale Biroului Poliţiei Rutiere (BPR) Constanţa, unul aparţinînd Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, precum şi o ambulanţă au ajuns în scurt timp în zonă. Pînă la sosirea reprezentanţilor societăţii Congaz, pompierii au mutat două autoturisme parcate în apropierea clădirii şi le-au deconectat bateriile pentru evitarea producerii unor scîntei care să aprindă gazele scurse în atmosferă şi să evite astfel o explozie de proporţii. Potrivit raportului de constatare întocmit de agenţii BPR, vinovat ar fi şoferul unui autoturism Nubira, înmatriculat CT 18 DRG care a forţat intersecţia. Oamenii legii spun că Marian Grozea, de 50 de ani, aflat la volanul maşinii Daweoo Nubira se deplasa pe strada Banu Mihalcea dinspre bulevardul Mamaia. La intersecţia cu strada Chiliei, şoferul a nu a oprit, deşi era avertizat de indicatorul STOP şi fără să acorde prioritate a încercat să traverseze intersecţia. În acel moment maşina a intrat în plin în autoturismul VW Polo cu numărul de înmatriculare CT 18 DRG condus regulamentar pe strada Chiliei de Gheorghe Enache, de 54 ani. În urma impactului autoturismul VW Polo a fost proiectat în zidul imobilului. Un pensionar în vîrstă de 76 ani aflat în dreapta şoferului autoturismului VW Polo a fost rănit uşor fiind transportat cu o ambulaţă la Spitalul Clinic Judeţean.