Pericol de polei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pericol de polei!

Eveniment 05 Ianuarie 2011 / 00:00 575 accesări

RAJDP. Ninsoarea a trecut, dar au rămas gerul şi viscolul puternic, ce au creat numeroase probleme autorităţilor, care, în cele din urmă, au reuşit să le rezolve pe toate. Pe drumurile judeţene, aproximativ 200 de angajaţi ai Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa au fost prezenţi pentru a crea participanţilor la trafic condiţii cât mai bune de deplasare. \"Având în vedere că pe toată raza judeţului a nins mai bine de 24 de ore, am fost nevoiţi să scoatem 60 de utilaje care să ajute la deszăpezirea drumurilor. S-a acţionat în permanenţă cu material antiderapant pentru prevenirea poleiului şi cu utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii. Pe parcursul serii şi nopţii de luni spre marţi am avut patru solicitări de deblocări ale unor ambulanţe care, în cele din urmă, au ajuns la destinaţie. Problemele nu ar fi fost atât de mari dacă după lăsarea serii nu apărea viscolul puternic, care a adus toată zăpada depusă pe câmp pe drumurile judeţene. Cu toate acestea, nu au fost probleme deosebite\", a declarat directorul RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu. El a precizat că gerul puternic din noaptea de luni spre marţi a contribuit decisiv la crearea poleiului pe anumite porţiuni de drum. \"Potrivit datelor meteorologice pe care le-am primit, pe raza judeţului Constanţa nu vom mai avea parte de ninsoare, însă vor fi înregistrate temperaturi scăzute din cauza cărora vor apărea noi porţiuni cu polei. Echipajele RAJDP acţionează în permanenţă pe toate drumurile judeţene. Facem încă o dată apel la participanţii la trafic să circule cu atenţie pentru a evita problemele, iar cei care nu au maşinile echipate corespunzător acestei perioade să nu se aventureze în trafic. Cei care întâmpină probleme pe drumurile judeţene se pot adresa dispeceratului RAJDP la numărul de telefon 0372.704.683. De asemenea, pot fi apelate dispeceratele zonale ale Regiei, la următoarele numere de telefon: Băneasa - 0241. 850.344, Hârşova - 0241.870.207, Topraisar - 0241.785.060, Tariverde - 0241.769.003 şi Cuza Vodă - 0241.810.590\", a spus Gâmbuţeanu.

MUNICIPIUL CONSTANŢA. La nivelul municipiului Constanţa, autorităţile locale au reuşit să facă faţă capriciilor vremii. Dacă în cursul zilei de luni, pe străzile din Constanţa s-a acţionat cu sărăriţe pentru împrăştierea de material antiderapant, în cursul nopţii de luni spre marţi au fost scoase şi utilajele cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. \"În prezent, în Constanţa se circulă în condiţii de iarnă. Intervenţia utilajelor Primăriei a fost cât se poate de promptă dar, aşa cum era de aşteptat, am întâmpinat dificultăţi şi nu din cauza vremii, ci din cauza locuitorilor din oraş care au parcat maşinile pe marginea străzii, îngreunând intervenţia utilajelor. De asemenea, temperaturile scăzute au condus la apariţia poleiului. Constănţenii trebuie să fie atenţi cum circulă, pentru a evita eventualele accidente\", a declarat şeful comandamentului de iarnă din cadrul Primăriei Constanţa, Gabriel Stan. El a precizat că pentru orice fel de probleme cauzate de timpul nefavorabil, constănţenii pot suna la Dispeceratul Primăriei Municipiului Constanţa, la numărul de telefon 0241.550.055 sau la 0241.488.108, ambele funcţionând non-stop.



12