„Drepturile colective ale minorităţilor nu trebuie să afecteze integritatea teritorială a unei ţări!” Aceste vorbe rostite de preşedintele României sînt acum pe toate buzele… Aici intră, la grămadă, tot: ungurii din Ardeal, Kosovo, Transnistria, Georgia ş.a.m.d. Cam tot ăsta este şi sloganul politic sub egida căruia Traian Băsescu a efectuat turneul diplomatic în jurul Mării Negre, săptămîna trecută.

Presa a întors pe toate feţele declaraţiile preşedintelui, însă ziariştii şi-au mai pus şi cîteva întrebări retorice, numai ca să fie auziţi de public, pentru că nimeni nu s-a ostenit să le răspundă. Una dintre acestea, de fapt cea mai importantă, a fost cea referitoare la iniţiativa respectivului turneu. A făcut Traian Băsescu această „călătorie diplomatică” de capul lui sau s-a consultat în prealabil cu preşedintele Franţei, care este şi preşedinte în exerciţiu al UE? Amănuntul este foarte sensibil, deoarece în actuala configuraţie europeană există un fel de ierarhie politică pe care o respectă toate ţările în mod tacit. Pe primele trei locuri, ca influenţă politică, economică şi militară în UE, se află Franţa, Anglia şi Germania. Dar interesele acestor trei mari state nu coincid întotdeauna, chiar dacă „regulamentul de funcţionare” al UE le constrînge să aibă o atitudine comună. Ca să vă exemplific punctual, Franţa este cea mai orgolioasă şi se consideră „centrul UE”, Anglia are poziţia cea mai apropiată de America, iar Germania, culmea ironiei, din punct de vedere istoric, a ajuns să fie considerată drept „calul troian” al Rusiei în inima Europei, de cînd fostul cancelar Schroeder a fost cooptat în Consiliul de Administraţie al gigantului rus „Gazprom”! De fapt, ceea ce semnalez eu aici, pe scurt, s-a văzut şi în reacţiile diferite ale celor trei puteri faţă de criza din Caucaz. Din acest motiv, sînt sigur că şi turneul lui Băsescu a fost receptat diferit în cele trei mari capitale europene.

Ceea ce a descoperit Traian Băsescu cu ocazia acestor vizite nu mai era o noutate pentru nimeni, încă de pe la mijlocul anilor ‘90, după prăbuşirea comunismului şi începutul globalizării. Singurul merit al preşedintelui României este că a repetat cu glas tare şi răspicat ceea ce alţi şefi de state se făceau că nu văd sau aud... Gestul politic sinucigaş al Georgiei, abandonată pe jumătate atît de UE, cît şi de NATO, merită salutat, pentru că a readus în prim planul vieţii politice internaţionale, cu preţul unui sacrificiu, toate problemele arzătoare ale Europei, pe care comunitatea internaţională le băgase sub preş, după conflictele din Irak şi Afganistan. Iată că, în afară de terorism, lumea contemporană mai are de rezolvat destule chestiuni spinoase!

Nu are rost să repet ceea ce se ştie din presa scrisă sau de la televizor. Principala concluzie este că Rusia şi-a făcut reapariţia pe harta lumii, dacă putem spune aşa, în forţă, dovedind că actualul echilibru global este încă fragil. Recenta criză din Caucaz a arătat că intrarea României în NATO şi UE nu ţine nici de cald, nici de foame, nici de sete…

Pe vremea comunismului, Sadoveanu scria „lumina vine de la răsărit”, ceea ce era şi o formulă din ritualul francmasonic. Astăzi putem scrie cu creta, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde s-a murit pentru libertate, „pericolul vine tot de la est”!