Perioadă neobişnuită de maximum solar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Perioadă neobişnuită de maximum solar

Monden 12 Noiembrie 2013 / 00:00 393 accesări

Soarele, aflat în prezent în perioada de maximum a activităţii sale, conform ciclurilor de 11 ani, este neobişnuit de liniştit, oamenii de ştiinţă înregistrând abia jumătate din numărul petelor solare care ar fi fost normal să se manifeste şi constatând că polii magnetici solari sunt, în mod ciudat, desincronizaţi. Soarele generează, prin mişcarea sa de rotaţie în jurul propriei axe, nişte câmpuri magnetice uriaşe. Petele solare, de multe ori cu diametre mult mai mari decât cel al Pământului, marchează zone cu un magnetism intens în care se dezvoltă puternice furtuni solare. Aceste furtuni îşi pot trimite particulele ionizate prin spaţiu până la Pământ, unde pot afecta funcţionarea sateliţilor de telecomunicaţii, pot întrerupe semnalul telefoanelor mobile şi chiar pot distruge sisteme electrice.

Pornind de la însemnările istorice cu privire la activitatea solară, oamenii de ştiinţă susţin că, în această toamnă, Soarele ar fi trebuit să se apropie de climatul exploziv al ciclului său aproximativ de 11 ani de activitate, aşa-numitul maximum solar. ”Însă această perioadă de activitate maximă este o glumă”, a apreciat Jonathan Cirtain, de la Administraţia Naţională americană pentru Aeronautică şi Spaţiu, care face parte din echipa care urmăreşte activitatea satelitului nipon Hinode, care cartografiază câmpurile magnetice solare. Oamenii de ştiinţă nu înţeleg deocamdată dacă această acalmie este temporară sau reprezintă începutul unei perioade mai lungi de declin al activităţii solare, ce poate contribui la încetinirea procesului de încălzire globală.

Pentru a complica şi mai mult misterul acestui maximum solar, Soarele trece şi printr-una dintre cele mai bizare inversări magnetice din istoria observaţiilor astronomice. În mod normal, polii magnetici ai Soarelui se inversează cu o periodicitate de aproximativ 11 ani. În timpul unui asemenea eveniment de inversare a polilor magnetici, câmpul magnetic solar devine din ce în ce mai slab, ajunge la zero şi apoi apare din nou, însă cu polaritatea schimbată. Această schimbare a polilor magnetici este notabilă doar pentru că marchează vârful unei perioade de maximum solar, conform lui Douglas Biesecker, de la Centrul pentru Mediu Spaţial al NASA. În cadrul unui astfel de ciclu, însă, polii magnetici sunt desincronizaţi. Polul magnetic de nord al Soarelui şi-a inversat polaritatea încă de acum un an, aşa că în prezent, din punct de vedere magnetic, are aceeaşi polaritate ca şi polul sud. Oamenii de ştiinţă se declară surprinşi, dar nu îngrijoraţi de această desincronizare magnetică. Se aşteaptă ca polul magnetic sudic al Soarelui să-şi schimbe polaritatea în cursul lunii viitoare, conform măsurătorilor privind fluctuaţiile de câmp magnetic realizate cu ajutorul sateliţilor. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă nu pot explica raritatea petelor solare din această perioadă. Deşi este încă foarte activ, Soarele este mult mai calm decât în perioadele de maximum din ultimele decade. Prin comparaţie, în perioada de maximum solar din luna noiembrie a anului 2003 s-a produs cea mai violentă furtună solară din istoria cunoscută a activităţii solare. Chiar dacă, din fericire, nu a lovit din plin Pământul, trecând pe lângă planeta noastră, tot a dezafectat un satelit japonez, i-a obligat pe astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională să se ascundă în adăpostul special antiradiaţii, a întrerupt extracţiile de petrol şi gaze din Alaska, a afectat navigaţia prin GPS şi a obligat Pentagonul să-şi anuleze o serie de manevre militare.

Câţiva oameni de ştiinţă au speculat că Soarele ar putea să reintre într-o perioadă prelungită de relativă acalmie, spre deosebire de perioada de activitate intensă ce a început odată cu anii '40 ai secolului trecut.

Dacă lucrurile stau aşa, scăderea activităţii magnetice poate încetini procesul de încălzire globală, însă, conform estimărilor, nu va fi suficientă pentru stoparea definitivă a acestui proces



12