Permisele la control, vă rog!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Razie de amploare a Poliţiei Rutiere

Permisele la control, vă rog!

Justiție 04 Februarie 2013 / 00:00 2595 accesări

Constănţenii care au petrecut în weekend-ul trecut şi s-au urcat la volan după ce au băut au avut „surpriza” să dea nas în nas cu poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, care i-au tras pe dreapta. Oamenii legii au organizat, vinerea şi sâmbăta trecută, o amplă razie în tot judeţul Constanţa pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. Poliţiştii i-au testat pe conducătorii auto cu aparatele Drager, dar şi cu testerele cu ajutorul cărora pot fi depistate diverse tipuri de narcotice, inclusiv „etnobotanice”. Poliţiştii nu au descoperit în trafic niciun şofer care să fi consumat droguri, însă au dat peste mai mulţi conducători auto care au băut înainte de a se urca la volan. În timpul acţiunii poliţiştii au dat 211 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 62.000 de lei, au reţinut 52 de permise de conducere, au retras 10 certificate de înmatriculare şi au constatat 17 infracţiuni, dintre care 11 pentru consum de alcool, trei pentru conducere fără permis şi alte trei infracţiuni pentru refuzul recoltării a probelor biologice. Printre cei care au şofat după mai multe pahare cu alcool se numără şi Onder Bechiş, din Medgidia care avea o alcoolemie de 0.70mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARESTAT Un alt conducător auto, de această dată, o tânără de 25 de ani, a fost depistat de poliţişti băut la volan. Elena Ciudin, din Agigea conducea un Audi, aparatul Drager indicând că are o alcoolemie de 0.45mg/l alcool pur în aer expirat. Mai mult, ea a refuzat recoltarea probelor biologice. Nici cei fără permis nu au scăpat de poliţiştii de la Rutieră. Oamenii legii l-au prins în trafic pe Dănuţ Popa, care a condus pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanţa un autoturism Dacia, chiar dacă nu avea permis. Un alt şofer care s-a ales cu dosar este Petrică Bălăceanu, de 45 de ani, care a condus un Opel deşi nu deţinea permis şi avea o alcoolemie de 0.67mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt conducător auto, Vasile Bălăneanu, de 30 de ani fost prins pe aleea Pelicanului din Constanţa la volanul unui Ford. “Conducătorul auto nu deţinea permis de conducere, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a refuzat recoltarea probelor biologice. Bărbatul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Constanţa care au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al SPR Constanţa, ag. princ. Cristina Vasile.



12