O persoană a decedat, iar o alta este dată dispărută în urma unei viituri care s-a produs, miercuri seara, pe pârâul Răchitiș din comuna Ghimeș-Făget, a declarat, joi dimineață, pentru Agerpres, ofițerul de relații publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Ionuț ...
Un atacator înarmat cu un cuțit a înjunghiat mortal o persoană și a rănit alte trei în campusul Universității Texas din orașul american Austin, au anunțat autoritățile, care au precizat că un suspect a fost reținut, relatează The Associated Press. Serviciul medical de urgență al ...
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alta este rănită, în urma unui grav accident rutier produs luni după-amiază, pe DN 65, în judeţul Olt, şi în care au fost implicate un TIR şi două autoturisme. Primele informaţii erau că şase persoane au fost grav rănite în urma ...
Autoritățile au fost solicitate să intervină vineri seară la un accident la nivel cu calea ferată petrecut între localitățile Mihai Viteazu și Tariverde. Potrivit primelor informații, un autoturism a fost lovit de trenul marfar care se deplasa de la Medgidia către Tulcea. La fața locului s-au ...
O femeie, pasageră într-un taxi, a murit, iar şoferul care conducea maşina a ajuns la spital, în urma unui accident produs, marţi dimineaţă, în Bucureşti. Şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei din cauza vitezei, iar autoturismul a lovit un parapet de pe mijlocul drumului, a ...
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat un nou deces cauzat de virusul gripal - o persoană din Cluj. Astfel, numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este de 26, dintre care 22 cu tipul A, subtip H3, 1 cu A(H1)pdm09 și 3 cu tipul A, nesubtipat. Potrivit INSP, distribuția ...
Autoritățile constănțene au fost solicitate în noaptea de sâmbătă spre duminică să intervină la două accidente rutiere petrecute în județul Constanța. Primul a avut loc în localitatea Crucea, în urma căruia două persoane au fost rănite. Acestea au fost transportate la ...
Un tânăr în vârstă de 33 de ani a murit și un altul a ajuns în stare gravă la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, sâmbătă noaptea, pe Drumul Național 7, în stațiunea vâlceană Călimănești, în mașină fiind în total șase ...
Cel puţin o persoană a murit, iar alte 25 au fost rănite după ce un tren de călători a deraiat, sâmbătă după-amiază, în centrul Belgiei, în apropiere de Bruxelles, relatează presa regională şi internaţională. Trenul, aparţinând companiei feroviare SNCB, a deraiat imediat ...
Traficul pe drumul naţional (DN) 6 este oprit, joi dimineaţă, în apropiere de Valea Cernei, în judeţul Mehedinţi, după ce un TIR şi un autoturism s-au ciocnit, accidentul soldându-se cu o persoană decedată şi una rănită uşor, transmite news.ro. Centrul Infotrafic din Inspectoratul ...
Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe drumul ce leagă Agigea de Techirghiol. Din primele informații, un autoturism a fost spulberat de un tir. La fața locului au intervenit militarii Serviciului de Descarcerare din cadrul ISU „Dobrogea” care au scos o ...
O persoană a murit, iar o alta, minoră, a fost rănită în urma unui accident rutier produs, luni la prânz, în localitatea Costești- comuna Răchiți din județul Botoșani. Potrivit Poliției Botoșani, accidentul a fost produs de un tânăr de 20 de ani, care a acroșat cu mașina ...
Un grav accident rutier a avut loc vineri seară în municipiul Medgidia. Potrivit primelor informații, un pieton care a trecut prin loc nepermis și fără să se asigure a fost acroșat de un autoturism. La fața locului au ajuns polițiștii de la Rutieră și medicii de la Ambulanță. Din păcate ...
Cazurile de îmbolnăvire cu rujeolă s-au înmulţit, în ultima săptămână ajungând la peste 2.300, vineri fiind înregistrat decesul cu numărul 15. În momentul de faţă sunt confirmate cazuri de rujeolă în 34 de judeţe, cele mai multe în Arad şi ...
Autorităţile spaniole au anunţat luni dimineaţă că o persoană şi-a pierdut viaţa, în vreme ce alte două au fost rănite într-un incident armat care a avut loc în cartierul Nou Barris al metropolei Barcelona. Se pare că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 30 de ani ...
Autoritățile au fost solicitate să intervină în prima zi din an la un grav accident de circulație produs în Valu lui Traian. Potrivit primelor informații, două persoane au fost spulberate, în timp ce traversau strada prin loc nepermis și fără să se asigure, de un șofer în ...