În 27 aprilie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a acordat României termenul de șase luni pentru a oferi "un calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor generale", pentru remedierea condițiilor de detenție, însă acest termen a expirat în noiembrie 2017, ţara noastră urmând să primească sancţiuni.

Motivul arhicunoscut și mediatizat, care a făcut obiectul unor dezbateri aprinse și chiar demonstrații spectaculoase, a fost faptul că în închisorile din România condițiile de detenție încalcă legile europene privind drepturile omului și indică o "deficiență structurală", conform judecătorilor de la Strasbourg.

În hotărârea Camerei din 27.04.2017 în cauza Rezmiveș și alții contra României (cererile nr. 61467/12, 39516/13, 48213/13 și 68191/13), CEDO a decis, în unanimitate: încălcarea articolului 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Plângerea a fost introdusă de solicitanții Daniel Arpad Rezmiveș, Marius Mavroian, Laviniu Moșmonea și Iosif Gazsi, cetățeni români.

Rezmiveș, Moșmonea și Gazsi au fost deținuți în închisorile Timișoara, Pelendava și Baia Mare, iar Mavroian, care a fost reținut în închisoarea Focșani și eliberat la 13 ianuarie 2015, s-a plâns în special de supraaglomerarea, lipsa de spațiu și condițiile de igienă scăzute (prezența șobolanilor, mucegaiul pe pereți etc.), accesul necorespunzător la dușuri și toalete, lipsa de lumină naturală, ventilația slabă și calitatea nesatisfăcătoare a echipamentului și alimentelor furnizate în penitenciarele în care fuseseră sau erau încă reținuți.

Ca articolul 41 (satisfacție echitabilă), instanța a decis că România trebuie să plătească Rezmiveș și Gazsi câte 3.000 Euro fiecare, iar Mavroian și Moșmonea 5.000 Euro fiecare pentru prejudiciul moral. De asemenea, România a fost obligată să plătească lui Moșmonea 1.850 Euro pentru costuri și cheltuieli. În conformitate cu articolul 3 (interzicerea tratamentului inuman sau degradant), instanța de judecată a constatat în special că condițiile detenției reclamanților, luând în considerare și durata arestării lor, le-au supus unor dificultăți care depășesc nivelul inevitabil al suferinței inerente detenţie.

În conformitate cu articolul 46 (forța obligatorie și executarea hotărârilor), instanța a decis să aplice procedura de judecată pilot, constatând că situația reclamanților face parte dintr-o problemă generală care provine dintr-o disfuncție structurală specifică sistemului penitenciar din România. Instanța a decis că statul ar trebui să introducă: (1) măsuri de reducere a supraaglomerării și de îmbunătățire a condițiilor materiale de detenție; și (2) remedii (un remediu preventiv și un remediu compensatoriu specific).

Instanța a decis să amâne examinarea cererilor similare care nu fuseseră încă comunicate Guvernului României și să continue examinarea cererilor deja comunicate. În termen de șase luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, guvernul român a trebuit să furnizeze, în cooperare cu Comitetul Miniștrilor, un calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor generale.

Ca o consecință a acestei situații, mai multe persoane condamnate definitiv în România, nu au putut fi extrădate în țara lor de origine, întrucât instanțele din mai multe țări europene (noi cunoaștem cazuri în Marea Britanie, Italia, Franța și Spania) au apreciat că există un risc major de încălcare a Articolul 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cazul predării către autoritățile române. “Cererile de punere in executare a mai multor mandate de arestare emise pe numele unor condamnați români au fost respinse de autoritățile din Marea Britanie, Italia, Franța și Spania. Avocații europeni din respectivele țări au solicitat suspendarea procedurilor de extrădare și au solicitat de la Romania, pe lângă mandatele de arestare, să prezinte și garanțiile necesare, respectiv modul în care persoanele încarcerate vor fi protejate de condițiile improprii din închisori. Instanța din Anglia care a refuzat extrădarea persoanei condamnate definitiv, ne-a arătat că nu doar cetățenii trebuie să respecte legea și să fie sancționați dacă o încalcă. Statul este primul care are obligația respectării regulilor de drept, a tratatelor și deciziilor europene. Autoritățile din România nu au înțeles încă rolul eminamente educativ al sancțiunilor și au făcut din pedeapsă o formă de tortură a condamnatului. Până când țara noastră nu va îmbrățișa aceste valori și drepturi ale lumii civilizate va fi mereu Cenușăreasa justiției din Europa”, declară avocatul Dumitru Maereanu.