Persoane suspectate că pregăteau un atentat în Franța, arestate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoane suspectate că pregăteau un atentat în Franța, arestate

Externe 10 Februarie 2017 / 14:01 592 accesări

Patru persoane, suspectate că pregăteau un atentat în Franța, au fost arestate vineri în orașul Montpellier și în împrejurimi, potrivit surselor din cadrul Poliției, citate de Liberation. "Anchetatorii cred că era prevăzut un astfel de act, dar nu se știe unde și cum", a precizat o sursă apropiată anchetei. "Dorința de a trece la acțiune și de a fabrica mai multe dispozitive explozive pare materializată", a precizat o sursă din cadrul Poliției. "Cei patru suspecți, în vârstă de 16, 20, 26 și 33 de ani, au fost arestați după ce cumpăraseră acetonă" care ar fi putut servi la fabricarea unui dispozitiv exploziv, a explicat o sursă din cadrul Poliției. Printre aceștia, o adolescentă de 16 ani a putut fi reperată după ce și-a exprimat dorința, pe rețelele de socializare, să plece în Siria sau Irak iar dacă nu, să comită un atac în Franța. În urma perchezițiilor s-a găsit peroxidului de acetonă, un exploziv artizanal puternic dar foarte instabil, precum și acetonă, apă oxigenată, seringi și mănuși de protecție, precizează o sursă judiciară.



12