Ne ferim de ei, ne este teamă, îi marginalizăm. Persoanele cu boli psihice, deși trăiesc printre noi, au o altă lume pe care puțin o înțeleg și o acceptă. Pe 10 octombrie, Federația Mondială pentru Sănătate Mintală marchează Ziua mondială a sănătății mintale. A fost stabilită, în ...
Schimbările bruște de temperatură se pare că au avut efect asupra populației. Nu mai puțin de 31 de persoane s-au prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) din Constanța cu afecțiuni respiratorii numai în perioada 2 - 8 octombrie, potrivit unității sanitare. Dintre acestea, 19 persoane ...
Jandarmii constănțeni au depistat, în urmă cu trei zile, patru tineri care aveau asupra lor pliculețe cu ... surprize verzi. Potrivit unui comunicat de presă al Grupării Mobile, cele patru persoane aveau asupra lor nouă pliculeţe autosigilante transparente cu fragmente vegetale de culoare verde ...
Un număr de 14 persoane au fost evacuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a se evita intoxicarea cu fum a acestora, după ce a izbucnit un incendiu la parterul unui bloc din municipiul Drobeta Turnu Severin. 'Detașamentul Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru stingerea unui ...
Ziua de 1 octombrie, desemnată din 1991, la inițiativa ONU, ca Zi Internaţională a Persoanelor Vârstnice, este o zi specială pentru toţi, tineri şi vârstnici deopotrivă. ”În toate societăţile, persoanele de vârsta a treia au jucat şi joacă un rol inestimabil, deschizând ...
De ce alegem politicieni incompetenţi? De ce avem şefi incompetenţi? De ce îi alegem pe aceştia de fiecare dată? Sunt doar câteva întrebări la care avem, iată, o explicaţie… ştiinţifică - efectul Dunning-Kruger Doi cercetători americani vin să clarifice lucrurile. Efectul ...
Opt persoane au murit și alte 115 au trebuit să fie evacuate miercuri dintr-un centru de îngrijire pentru persoane de vârsta a treia din Hollywood, într-un caz relaționat cu lipsa energiei electrice în urma trecerii uraganului Irma, transmite EFE. Alți 80 de oameni au fost evacuați ...
Un feribot care transporta 129 de pasageri s-a scufundat joi în statul brazilian Bahia, cel puţin 22 de persoane pierzându-şi vieţile, relatează presa braziliană, citată de site-ul agenţiei Reuters. "Au fost recuperate 22 de cadavre", a declarat Flávio Almeida, comandantul Forţelor ...
În urma mai multor călătorii și cursuri iniţiatice pe care le-a avut în diverse colţuri ale lumii, cunoscutul profesor român de yoga Dana Ţupa a întâlnit foarte mulţi maeştri care, deşi depăşeau vârsta de 60 de ani, se aflau într-o condiţie fizică excepţională ...
Peste 4.000 de persoane au fost evacuate din calea taifunului Hato, cel de-al 13-lea fenomen meteorologic de acest tip din 2017, care înaintează spre coasta de sud-est a Chinei, informează marți Xinhua. Taifunul va lovi cel mai probabil regiunea de coastă a provinciei Guangdong miercuri dimineață, potrivit ...
Un protest al persoanelor cu dizabilităţi va avea loc, marţi, în faţa Ministerului Muncii, oamenii fiind nemulţimiţi de ordonanţa de urgenţă privind angajarea oamenilor cu deficienţe în Unităţie Protejate Autorizate (UPA). Protestul este organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale ...
Angajații băncii britanice Barclays Plc au fost surprinși să constate că în ultimele luni sub birourile lor au fost montate unele cutii negre care s-au dovedit a fi dispozitive de monitorizare, denumite OccupEye, care utilizează căldura și senzori de mișcare pentru a înregistra cât timp ...
Aproximativ 11.000 de persoane, mai precis 10.600, sunt încă date dispărute în regiunea Balcanilor din perioada conflictelor din anii '90, a afirmat marţi preşedintele Comisiei sârbe pentru persoane dispărute, Veljko Odalovici, relatează MIA. Timpul nu este un aliat în soluţionarea ...
Internetul a intrat în epoca Web 3.0., iar implicaţiile sunt majore pentru societate. În toată epoca Social Media, s-au construit adevărate profile ale utilizatorilor, iar roadele le culegem astăzi: ne sunt servite reclame conform tendinţelor noastre de consum, internetul ştie deja unde am vrea să ...
Polițiștii au constatat peste 3.000 de infracțiuni în minivacanța de Sfânta Maria, au aplicat aproximativ 30.000 de sancțiuni contravenționale, au reținut aproape 2.000 de permise de conducere și au retras 534 de certificate de înmatriculare auto, a informat marți Inspectoratul General al ...
Dacă aveți taxe și impozite locale de plătit, trebuie să știți că programul cu publicul la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța va fi cel normal, începând de miercuri, 16 august. Amintim că în zilele de 14 și 15 august, declarate libere, agențiile SPIT au ...