Persoanele cu dizabilităţi, discriminate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoanele cu dizabilităţi, discriminate

Social 13 Martie 2010 / 00:00 347 accesări

Potrivit unui raport pe 2009 privind drepturile omului, realizat de Departamentul de stat american, discriminarea persoanelor cu dizabilităţi rămâne o problemă în România. Potrivit raportului, ONG-urile acuză că spitalele psihiatrice nu respectă standardele internaţionale cu privire la drepturile omului. Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a vizitat în 2009, de două ori, 16 instituţii de stat pentru persoane cu dizabilizăţi mintale, pentru a evalua situaţia. CRJ a găsit că aceste instituţii erau supraaglomerate, aveau personal insuficient calificat, care nu cunoştea legea specifică acestor persoane. De asemenea s-a mai constatat neglijarea pacienţilor şi condiţii de igienă precare. În septembrie 2009, presa a raportat decesul unui pacient din spitalul psihiatric Poiana Mare, din cauză că a înghiţit dezinfectant. Spitalul de la Poiana Mare este cunoscut şi pentru că, în doar doi ani (2002 - 2004) au decedat 150 de pacienţi. În ciuda criticilor şi intenţiei guvernului de a închide spitalul, situaţia în această instituţie a rămas neschimbată, potrivit CRJ. Reprezentanţii instituţiei critică Guvernul pentru modul în care tratează copiii cu dizabilităţi psihice. Potrivit raportărilor, copiii cu astfel de afecţiuni au fost internaţi în instituţii pentru adulţi, ţinuţi imobilizaţi, iar abuzul şi neglijarea sunt comune în asemenea instituţii. Mai grav este faptul că unii minori au fost internaţi în spitale psihiatrice fără acceptul tutorilor legali.

Taguri articol


12