Persoanele cu handicap, evaluate o singură dată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Schimbări la Ministerul Muncii

Persoanele cu handicap, evaluate o singură dată

Social 07 Iunie 2013 / 00:00 712 accesări

După toate problemele întâmpinate de persoanele cu handicap în vederea obţinerii certificatelor care să ateste bolile de care suferă, autorităţile au decis să ia o măsura pentru a ameliora această situaţie şi să vină în ajutorul suferinzilor. Autorităţile vor ca toate „cozile umilinţei” să ia final, iar oamenii să nu mai fie plimbaţi de la o comisie la alta, să nu mai fie luaţi în derâdere. Ministrul de resort, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, că Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice intenţionează să unească cele două comisii de evaluare existente în prezent, cea pentru încadrarea în grad de handicap şi cea pentrru încadrarea în grad de invaliditate. Aceasta a subliniat faptul că unind cele două comisii, va fi personal mai mult şi specialişti mai diversificaţi. Astfel că, în cazul în care o persoană se prezintă în faţa comisiei, ea trebuie să fie evaluată o singură dată, indiferent că este copil sau bătrân, şi chiar dacă are o problemă de handicap sau o problemă de integrare în societate din diverse afecţiuni. „De abia lucrăm la această construcţie. E foarte complicat. Lucrăm în paralel şi la schimbarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, avem un grant oferit de Japonia şi avem nişte bani, pentru că altfel era foarte complicat, dar şi la o nouă construcţie a sistemului. Sperăm că în acel sistem vom putea să punem şi prevederi salariale”, a mai precizat ministrul Muncii. Această construcţie la care se lucrează presupune însă un proces foarte complicat, iar în paralel, mai are loc şi schimbarea criteriilor de încadrare în grad de handicap.



12