Persoanele cu handicap, lăsate de Guvern să moară cu zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cutremurător

Persoanele cu handicap, lăsate de Guvern să moară cu zile

Eveniment 08 Iulie 2010 / 00:00 1182 accesări

Efectele negative ale incompetenţei guvernanţilor în gestionarea crizei şi în echilibrarea bugetului de stat continuă să apară. Pentru a acoperi gaura din bugetul de stat, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au alocat autorităţilor publice locale (APL) bugete cu mult sub suma de care acestea aveau nevoie pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii optime (prin acest lucru înţelegând strictul necesar). Prin reducerea drastică a bugetelor APL, au fost afectate şi serviciile sociale din cadrul primăriilor, care au în organigramă inclusiv asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele cu handicap grav pot beneficia, la recomandarea comisiei de specialitate din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), de un asistent personal sau, dacă decid să renunţe la acesta, de o indemnizaţie de asistent. Din păcate, din lipsa fondurilor, asistenţii personali din judeţul Constanţa au fost trimişi în şomaj. „Noi am prevăzut această situaţie încă de la începutul anului, ca urmare a sesizărilor primite din partea reprezentanţilor APL. Am trimis mai multe adrese către autorităţile centrale, prin care atrăgeam atenţia asupra lipsei de fonduri pentru desfăşurarea activităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa, Roxana Onea.

ŞOMAJ ILEGAL. Ca urmare a sesizărilor făcute de instituţia constănţeană, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Judeţului Constanţa a transmis primăriilor o adresă (în numele Ministerului Finanţelor Publice) prin care solicita trecerea în şomaj a asistenţilor personali „din cauza fondurilor insuficiente” (judeţul Constanţa fiind singurul din ţară unde s-a cerut instituirea acestei măsuri). Pe lângă faptul că o asemenea decizie contravine legislaţiei în vigoare (asistenţii personali pot fi concediaţi numai în anumite condiţii) şi încalcă drepturile persoanelor cu handicap grav, mii de persoane cu handicap au fost lăsate să se descurce singure. „În condiţiile în care asistentul personal nu este un membru al familiei, respectivul beneficiar se va întoarce în sistem, fiind instituţionalizat”, a precizat directorul general adjunct al DGASPC, Ştefan Tudose. De asemenea, vor fi şi cazuri în care chiar şi copiii care au ca asistent maternal unul dintre părinţi pot ajunge în sistemul social. Sunt familii în care venitul este format din salariul de asistent personal şi alocaţia celorlalţi copii. În cazul în care părintele-asistent intră în şomaj, nu este exclus ca acesta să decidă să-şi ducă copilul cu handicap grav la DGASPC.

MAI MULTE INTERNĂRI ÎN CENTRELE DGASPC. În prezent, la nivelul judeţului Constanţa, există 3.098 de persoane cu handicap grav (1.546 adulţi şi 834 copii), dintre care 2.380 aveau asistenţi personali, iar 718 aleseseră să primească indemnizaţia. „În acest moment, în fiecare dintre cele trei centre pe care le avem pentru copiii cu dizabilităţi (cu o capacitate totală de 140 de locuri), avem cu 10 - 12 copii mai mult. De asemenea, de la începutul anului a crescut şi numărul copiilor internaţi în centrele de plasament, ajungând chiar şi la 6-7 copii pe săptămână”, a declarat directorul general adjunct al DGASPC, Mihaela Ristea. Instituţionalizarea masivă a persoanelor cu handicap grav va duce sistemul social înapoi cu 20 de ani, când existau doar nişte hale imense în care toţi cei mai puţin norocoşi erau cazaţi, fără să li se ofere servicii de reabilitare şi recuperare, aceştia fiind pierduţi pentru societate. Pentru a se asigura că acest lucru nu se va întâmpla şi a salva miile de persoane cu handicap de la condamnarea la uitare dată de guvernanţi, reprezentanţii mai multor organizaţii şi instituţii care activează în domeniul asistenţei sociale, sprijiniţi de Consiliul Judeţean Constanţa, au trimis adrese către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Primul Ministru al României şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene.



12