Persoanele cu membre amputate pot să îşi mişte picioarele bionice prin puterea gândului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoanele cu membre amputate pot să îşi mişte picioarele bionice prin puterea gândului

Sănătate 21 Mai 2015 / 15:58 1083 accesări

Persoanele cu membre amputate pot să controleze de acum înainte mişcarea protezelor lor bionice prin puterea gândului, graţie unor senzori minusculi mioelectrici (IMES), creaţi de o companie islandeză specializată în ortopedie, implantaţi pe cale chirurgicală în ţesuturile musculare ale pacienţilor. Specialiştii companiei islandeze Ossur au implantat o serie de senzori minusculi în ţesuturile musculare reziduale ale doi pacienţi amputaţi, pentru a stimula mişcarea protezelor acestora prin intermediul unui microreceptor, informează Reuters. CEO-ul companiei islandeze, Jon Sigurdsson, a anunţat, miercuri, la Copenhaga, că acei doi pacienţi au devenit primele persoane din lume care sunt capabile să îşi controleze mişcările protezelor în mod subconştient. Unul dintre pacienţii care au participat la testarea acestor implanturi noi, Gummi Olafsson, şi-a pierdut partea inferioară a piciorului drept în urma unui accident de automobil suferit în copilărie. El spune că noile implanturi îi permit să îşi controleze piciorul bionic aproape instantaneu. Semnalele trimise de la creierul său către terminaţiile nervoase de la nivelul muşchilor care determină mişcarea au continuat chiar şi atunci când Gummi Olafsson a folosit proteze diferite, care nu erau înzestrate cu microreceptoare. Senzorii Mioelectrici Implantaţi (Implanted Myoelectric Sensors/ IMES) au o lungime de 5 milimetri şi o lăţime de 3 milimetri şi au fost fabricaţi de Fundaţia Alfred Mann din Statele Unite ale Americii, care dezvoltă diverse tehnologii medicale.



12