Companiile de leasing vor relaxa, în aprox. şase luni, condiţiile de finanţare pentru persoanele fizice, după ce Banca Naţională a României a anunţat că elimină obligativitatea avansului şi a gradului de îndatorare pentru creditarea populaţiei, afirmă reprezentanţii pieţei de leasing. Reglementările de pînă în prezent stabileau diferite plafoane pentru fiecare categorie de credit, cît şi pentru serviciul cumulat al datoriei unei persoane fizice. Astfel, ratele lunare pentru un credit de consum nu puteau depăşi 30% din venitul împrumutatului sau al familiei acestuia, în timp ce pentru creditele imobiliare nivelul era de 35%. Angajamentele totale de plată lunare decurgând din contractele de credit nu puteau trece de 40% din veniturile nete ale împrumutatului sau, după caz, ale familiei acestuia.
În urma acestor modificări, companiile de leasing vor solicita persoanelor fizice avansuri mai mici şi un grad de îndatorare mai lejer, de peste 30-35%, în funcţie de bonitatea clientului. Fiecare companie va emite norme interne de finanţare şi de stabilire a gradului de îndatorare, corelate cu propria strategie de dezvoltare şi cu tipurile de bunuri pe care le finanţează. Analiştii economici spun că în trei-şase luni, firmele de leasing îşi vor revizui strategia de aprobare a finanţărilor şi politica de risc, în funcţie de care pot stabili relaxarea gradului de îndatorare. Această revizuire depinde în foarte mare măsură şi de procentul pe care-l deţin clienţii persoane fizice în portofoliul fiecărei companii. În ceea ce priveşte avansul necesar pentru acordarea finanţărilor în leasing, firmele care solicită un avans de 20%-30% ar putea reduce nivelul acestuia pînă la 10%.