Persoanele infectate cu HIV/SIDA, discriminate în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoanele infectate cu HIV/SIDA, discriminate în România

Sănătate 12 Martie 2010 / 00:00 563 accesări

Autorităţile române nu au reuşit, în 2009, să protejeze persoanele infectate cu HIV/SIDA împotriva discriminării, acestea având acces limitat la servicii medicale, educaţie şi locuri de muncă, potrivit Raportului Departamentului de Stat american privitor la drepturile omului pe 2009. Potrivit raportului, discriminarea împotriva persoanelor infectate cu HIV/SIDA împiedică accesul acestora la serviciile medicale de rutină, iar autorităţile rareori au pus în aplicare legile care interzic asemenea forme de discriminare. Departamentul de stat mai menţionează că încălcarea confidenţialităţii în ceea ce priveşte statutul persoanelor infectate cu HIV a fost comună şi rareori pedepsită. Observatorii au notat răspândirea discriminării copiilor infectaţi cu HIV/SIDA şi eşecul autorităţilor în a le proteja de discriminare, abuz şi neglijare. Au existat dese plângeri împotriva medicilor care au refuzat să trateze copiii infectaţi. Dese au fost şi cazurile în care personalul medical, din învăţământ şi angajaţii guvernului nu au menţinut confidenţialitatea informaţiilor despre copiii infectaţi, ceea ce a cauzat situaţii în care copiilor le-a fost negat dreptul la educaţie. Mai mult de jumătate din adolescenţii infectaţi cu HIV/SIDA sunt activi sexual, potrivit raportului, iar aceştia au acces redus la facilităţi pentru sănătatea reproducerii şi prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. Guvernul acordă acces universal la terapia antiretrovirală, însă stigmatizarea şi discriminarea împotriva persoanelor infectate împiedică frecvent accesul acestora la educaţie, îngrijire medicală, servicii guvernamentale şi angajare. Sub 60% dintre copiii şi adolescenţii infectaţi cu HIV au participat la vreo formă de educaţie. APADOR-CH (pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki) a criticat în 2009 Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru că a transferat prizonierii cu HIV/SIDA, inclusiv pe cei care nu aveau nevoie de tratament specific, la spitalul penitenciarului Jilava, măsură discriminatorie, care încalcă standardele Uniunii Europene. În septembrie 2009, un ONG a depus plângere la Colegiul Medicilor din Iaşi împotriva unui medic care a refuzat să elibereze un document necesar pentru ocuparea unui loc în cămin pentru un student depistat pozitiv cu HIV, din cauza riscului de contaminare.



12