Persoanele juridice pot cumpăra „rable” până pe 31 octombrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoanele juridice pot cumpăra „rable” până pe 31 octombrie

Eveniment 02 Octombrie 2013 / 00:00 375 accesări

Termenul pentru depunerea şi validarea dosarelor firmelor şi instituţiilor publice în Programul „Rabla", stabilit iniţial pentru data de 30 august, a fost prelungit din nou, de la 30 septembrie la 31 octombie, până în prezent fiind validate dosare pentru 975 de tichete dintre cele 3.903 disponibile. Până în prezent, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează Programul „Rabla", a înregistrat un număr de 1.170 de dosare depuse de către persoanele juridice, dintre care au fost acceptate 281 pentru 975 de autovehicule. Prin Programul „Rabla", AFM a emis iniţial 3.000 de tichete valorice pentru persoanele juridice - operatori economici şi instituţii publice. Pe 10 septembrie, printr-o dispoziţie a preşedintelui AFM, numărul tichetelor pentru persoane juridice a fost suplimentat cu 903, reprezentând numărul de tichete rămase dintre cele repartizate colectorilor pentru persoane fizice. În iulie, după prima etapă de evaluare şi validare a dosarelor, 378 de tichete urmau să fie repartizate celor 81 de persoane juridice validate până la acel moment, 105 tichete revenind Ministerului Afacerilor Interne. În urma celei de-a doua etape, în august, au fost validate dosare pentru alte 254 de tichete, 132 urmând să revină Poştei Române. La sfârşitul lunii septembrie, au fost validate alte dosare, pentru un număr de 333 de tichete. Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice care au fost acceptate şi respinse în Program este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă Programului, precizează AFM.



12