Personajele de poveste și profesorii trăsniți vă așteaptă în Tărâmul Magic!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Personajele de poveste și profesorii trăsniți vă așteaptă în Tărâmul Magic!

Divertisment 11 Ianuarie 2018 / 14:20 1013 accesări

Atelierele de Magie, de Jucării, Pinguinilor Muzicali, Căsuţa Hobbiţilor şi Ambasada lui Moş Crăciun sunt deschise până duminică, 14 ianuarie 2018, inclusiv, de la ora 11.00 la ora 21.00, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie. Profesorii trăsniți au pregătit o mulțime de activități educative în atelierele lui Moș Crăciun: cursuri de realizat stele norocoase, de confecționat spiriduși cu ochi ghiduși și căsuțe, jucării și prieteni imaginari, de pictat miniaturi de iarnă, ateliere de vise și de origami (în Atelierul de Jucării), de jocuri cu slime și de vrăji (în Atelierul de Magie), de chitară, canto, tobe și pian (în Atelierul Pinguinilor Muzicali), de teatru, dans și povești (în Ambasada lui Moș Crăciun) și de lego (în Căsuța Hobbiților). Intrarea la cursuri este liberă! Programul și detalii despre cursurile ce vor avea loc până la închiderea Festivalului Iernii 2017 – Tărâmul Magic al Crăciunului sunt disponibile pe site-ul www.festivaluliernii.ro.

În plus, în fiecare seară, de la ora 17.00 (de la ora 13.00 vineri, sâmbătă și duminică) personajele din povești îi așteaptă pe cei mici, pentru ședințe foto și happeninguri inedite. Scenele interpretate de către studenții actori sunt uşor recunoscute de către cei mici și sunt gândite în aşa fel încât să îi atragă, să îi încânte şi să le pună la încercare imaginaţia. Astfel, copiii vor deveni parte din poveştile care se rescriu în Tărâmul Magic și care se transformă în amintiri de neuitat. Mai mult, Târgul de Crăciun, care s-a deschis în apropierea Ţării Piticilor, pune la dispoziţia părinţilor, bunicilor şi copiilor cele mai variate produse cu specific de Sărbători, din toate gamele şi pentru toate gusturile şi buzunarele.

Nu uitați, toţi constănţenii sunt aşteptaţi la Ambasada lui Moş Crăciun din Tărâmul Magic dacă doresc să dăruiască micuţilor din centrele de plasament cadouri, pentru un început de an plin de surprize şi dragoste!

Festivalul Iernii 2017 – Tărâmul Magic al Crăciunului este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanţa şi organizat de Asociația Culturală Teatrelia, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ şi Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.

Taguri articol


12