Mai bine de 20 de ani de activitate teatrală şi universitară îl remarcă pe Adrian Titieni în rândul profesioniştilor din domeniu, iar pentru spectator, este protagonistul a peste 40 de scurtmetraje şi lungmetraje şi a câteva zeci de spectacole. Nu a neglijat nici producţia de televiziune, ca realizator şi actor, iar din martie 2012, este rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale.

Sunt multe ipostazele şi personajele în care Adrian Titieni s-a prezentat cu versatilitate. Se identifică cu unele dintre cele mai bune filme de după 1989, în „Balanţa” de Lucian Pintilie, „Moartea Domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu, „Restul e tăcere” de Nae Caranfil sau în filmele lui Adrian Sitaru, fie scurtmetrajele premiate „Valuri” şi „Colivia”, fie lungmetrajele „Pescuit sportiv” şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”. Se remarcă, de asemenea, în „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu sau în filmul care va reprezenta România la Berlin, „Poziţia copilului”, de Călin Netzer.

Constănţenii îl pot vedea pe Adrian Titieni chiar în această seară, de la ora 19.00, în piesa de teatru „Doctori de femei” de Georges Feydeau, în regia lui Emanuel Pârvu, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Îndrăgitul actor a acordat cotidianului „Telegraf” un amplu interviu din care publicăm, astăzi, prima parte.

Reporter (Rep.): Cum vă apropiaţi de personaj?

Adrian Titieni (A. T.): Cred că personajele nu sunt undeva în afara noastră, chiar dacă un scenarist le-a gândit şi le-a pus într-o matrice literară. Caracterele sunt în noi înşine şi cred că trebuie aduse de la o stare de potenţialitate la o stare de actualizare. Profesorul Ion Cojar, omul care a însemnat enorm pentru şcoala românească de teatru şi implicit, de film, spunea aşa: „Toate personajele sunt în noi înşine, important este să ai ştiinţa, capacitatea, talentul să le poţi aduce la suprafaţă, să le actualizezi”. Sunt circumstanţe fericite când şi puterile tale şi cei din afara ta te ajută să duci la lumină, cu un caracter puternic al impactului, întregul demers. Uneori nu se întâmplă. E o provocare care e posibil ca, la final, să aibă reuşită sau să rămână doar la nivel de încercare.

Rep.: Care sunt indiciile reuşitei?

A. T.: Cred că lucrul, felul în care tu concentrezi lucrurile din interior are nevoie de confirmare, de ochiul lucid al regizorului şi al celorlalţi. Se creează un simţ al şaselea, profesional, când faci trecerea de la convenţionalul făcut în demonstraţie la ceea ce e cât se poate de organic, concret, real. Simţi asta pe dinăuntru, cu fiecare scenă, cu fiecare replică. Dublele de la filmare sunt tocmai părţi neacoperite, neasumate, convenţionale şi sună fals. Şi, nu în ultimă instanţă, publicul este cel care certifică. Poţi să crezi că eşti genial, cum de multe ori ni se întâmplă să credem, dar publicul vine şi pune, într-un fel sau altul, ştampila de legitimitate dacă ceea ce ai făcut e valid, interesant, are conţinut, impresionează.

(va urma)