REGULĂ GREŞITĂ Liderul delegaţiei europarlamentare PSD, Cătălin Ivan, cere Guvernului Boc renunţarea totală la regula care prevede angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacante, întrucât aceasta blochează absorbţia fondurilor europene. ”Singurul rezultat concret pe care l-a avut această regulă a fost să adâncească deficitul de personal din instituţiile responsabile cu absorbţia banilor europeni. Ca şi cum n-ar fi suficient că hoţiile actualei Puteri şi managementul defectuos privează România de banii europeni necesari relansării economice, Boc s-a încăpăţânat să menţină această măsură aberantă, în ciuda tuturor apelurilor venite din partea USL”, a spus Ivan. Social democratul spune că, după doi ani de la implementarea regulii, se vede cum a fost sugrumată absorbţia de fonduri europene, dovedindu-se o măsură falimentară pentru România. „O recunoaşte inclusiv Guvernul. Altfel nu anunţa că ar dori flexibilizarea acesteia în anumite sectoare. Problema este că răul făcut în aceşti ultimi doi ani este ireversibil, iar cei care plătesc pentru lipsa de viziune a lui Boc sunt tot românii”, susţine Cătalin Ivan.
MEDIUL, EXEMPLU NEGATIV Europarlamentarul PSD a dat ca exemplu negativ situaţia fondurilor europene de la Mediu. „Un studiu realizat de Centrul de Resurse Durabile Ecopolis arată că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, unul dintre factorii-cheie pentru accesarea fondurilor europene prin POSMediu, nu-şi poate desfăşura activitatea din cauza lipsei de personal, având chiar filiale fără niciun angajat. Apoi ne întrebăm de ce Mediul înregistrează cel mai scăzut nivel de absorbţie, anume 1,89% la 30 noiembrie 2011”, a exemplificat Cătălin Ivan. În acest context, social democratul subliniază că nu este de acord cu simpla flexibilizare a regulii de angajare doar în anumite sectoare de activitate şi cere Guvernului să o abandoneze total.