Personalităţi tătare, comemorate la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Personalităţi tătare, comemorate la Constanţa

Social 12 Februarie 2011 / 00:00 5671 accesări

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a organizat, vineri, la Constanţa, seminarul cu tema „Personalităţi ale culturii tătare crimeene: Mustecip Ulkusal şi Hamdi Giraybay”. Cei doi sunt parte integrantă a eforturilor de păstrare a identităţii comunităţii tătarilor crimeeni, a declarat redactorul-şef al revistei Kara Deniz, Nihat Osman. “Ambii intelectuali au luptat pentru perpetuarea conştiinţei naţionale a etniei noastre”, a spus Osman.

ASASINAT LA 29 DE ANI. Redactorul-şef al Kara Deniz a precizat că Hamdi Giraybay a fost unul dintre tinerii intelectuali crimeeni care au fost executaţi în cadrul epurărilor staliniste, care au urmărit decapitarea popoarelor din sfera de influenţă rusească, iar opera sa a fost publicată abia în 1994 de UDTTMR. “Giraybay a fost executat în 1930, când avea doar 29 de ani, iar opera sa unitară a fost publicată pentru prima dată într-un volum de poezii în 1994, sub egida noastră”, a spus Osman.

EMEL – IDEALURI. Mustecip Ulkusal, născut în Dobrogea, avocat, jurnalist şi important militant social pentru drepturile tătarilor a fost fondatorul revistei tătăreşti “Emel”, în româneşte “Idealuri”, iniţiatorul asociaţiei culturale turce din Dobrogea şi, în a doua parte a vieţii, liderul comitetului în exil al comunităţii tătarilor crimeeni. “Discipol al lui Mehmet Niyazi, cel care poate fi numit poetul nostru naţional, el a fost un lider care, până când a încetat din viaţă, la 97 de ani, în 1996, a acţionat benefic pentru comunitatea noastră”, a precizat Nihat Osman.

Taguri articol


12