„Personalul companiilor feroviare este supradimensionat, vor fi probleme sociale”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu:

„Personalul companiilor feroviare este supradimensionat, vor fi probleme sociale”

Social 15 Aprilie 2009 / 00:00 557 accesări

Dacă pînă acum a tot evitat să dea ochii cu sindicaliştii din sistemul feroviar, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, iese la rampă şi face lumină în problema disponibilizărilor istorice din calea ferată. Demnitarul susţine că personalul companiilor feroviare de stat este supradimensionat şi beneficiază de salarii prea mari, iar în următoarele două-trei săptămîni vor avea loc schimbări care vor determina probleme sociale. „La CFR-uri sînt probleme cu personalul, care este excedentar, şi fondul de salarii, prea mare în comparaţie cu banii ministerului. Urmează, în următoarele două-trei săptămîni, să se întîmple acolo nişte lucruri care o să creeze probleme sociale”, a declarat Berceanu. Ministrul a menţionat că 93% din încasările companiilor feroviare de stat, respectiv CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, reprezintă fondul de salariu. Programul de restructurare a sistemului feroviar trimis sindicaliştilor din CFR, în 20 martie, de către Ministerul Transporturilor, prevede reducerea numărului de personal cu 12.139, pe întreg sistemul. Pe de altă parte, Berceanu a declarat că în ministerul pe care îl conduce există un sistem prin care plăţile către constructori sînt amînate, pentru ca aceştia să ofere cadouri pentru a-şi primi banii cuveniţi. „Eu ştiu sistemul. Nu îl plăteşti şi să aştepţi să vină antreprenorul la tine şi să facă un cadou de 1 Martie, de Paşte, de Crăciun, pentru a-şi primi banii”, a afirmat Berceanu. Acesta susţine că Ministerul Transporturilor şi a avut datorii de la fostul ministru Ludovic Orban în valoare de 140 milioane euro şi penalităţi de aproximativ patru milioane euro. “Am plătit cam 98-99% şi am urmărit personal să nu se plătească altfel decît în ordinea cronologică a facturilor”, a mai afirmat Berceanu.



12