Personalul instituţiilor din subordinea Ministerului Culturii va fi redus cu 12%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Până la sfârşitul anului

Personalul instituţiilor din subordinea Ministerului Culturii va fi redus cu 12%

Cultură 17 Septembrie 2010 / 00:00 445 accesări

Personalul instituţiilor din subordinea Ministerului Culturii va fi redus cu circa 12%, până la sfârşitul anului, însă această măsură ar urma să nu afecteze personalul de specialitate, au anunţat, ieri, reprezentanţii ministerului. Reducerile de personal sunt cauzate de criză şi, implicit, de nevoia unor economii. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că, din ianuarie şi până în iulie 2010, numărul de posturi din instituţiile de cultură a fost redus cu 572, de la 7.807 la 7.235.

Tot joi, ministrul de resort, Kelemen Hunor, a precizat că bugetul Ministerului Culturii a ajuns la 734 de milioane de lei după rectificarea din august, reprezentând doar 0,14% din PIB, faţă de 0,72% în Bulgaria şi 0,53% din PIB în Ungaria. Comparaţia cu bugetul din Austria, însă, este şi mai dezavantajoasă pentru noi, ţara lui Mozart şi Strauss alocând Culturii 1,17% din PIB.

Kelemen a mai spus că se va lupta ca în bugetul pe 2011, procentul alocat culturii să fie mai mare, arătând că anul viitor se vor acumula o serie de cheltuieli obligatorii, legate atât de finalizarea unor investiţii, cât şi de programarea unor evenimente de amploare, cum ar fi Festivalul Internaţional „George Enescu\".

În ceea ce priveşte iniţiativele legislative, ministerul lucrează la un proiect de lege pe Codul Patrimoniului şi la modificarea legii 8/1996 privind drepturile de autor, care are în vedere armonizarea cu legislaţia europeană, limitarea excepţiilor la plată, dar şi clasificarea sancţiunilor.



12