Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ (TESA) din unităţile sanitare şi balneare din România, membrii acestui sindicat solicită premierului Tăriceanu să urgenteze adoptarea unei ordonanţe privind majorarea salariilor personalului din acest domeniu, începînd cu 1 ianuarie 2008. Proiectul de modificare a Ordonanţiei 115/2004 privind majorarea salariilor personalului TESA a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii în urma rundelor de negocieri pe care acesta le-a avut cu echipa de negocieri a Federaţiei TESA şi a confederaţiei Cartel Alfa, prevăzîndu-se majorări de 10,15 şi 20% pe diferite structuri de personal TESA. „Aceste majorări au fost destinate atenuării discriminărilor grave dintre salariile personalului TESA şi salariile personalului medico-sanitar, care trenează de ani de zile şi încă nu sînt rezolvate complet. Sindicaliştii TESA speră că ordonanţa reparatorie, în forma aprobată de Ministerul Sănătăţii, să fie parafată de Guvern şi publicată cît mai curînd în Monitorul Oficial”, a declarat Augustin Chifor, preşedintele Consiliului Naţional al Federaţiei. Acesta a precizat că Federaţia face apel şi la Ministerul Sănătăţii să îşi respecte angajamentele faţă de partenerii sociali. Conform unui sondaj realizat de Federaţia TESA la nivel naţional, în cadrul unităţilor sanitare, 47% din personalul administrativ intenţionează să părăsească România pentru a-şi găsi slujbe mai bine plătite în străinătate, situaţie în care conducerea Federaţiei îi întreabă pe guvernanţi cine va mai lucra în spitale şi cum vor funcţiona, în continuare, acestea.