Perversul care a terorizat cartierul Tomis Nord, identificat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Navigator exhibiționist!

Perversul care a terorizat cartierul Tomis Nord, identificat

Eveniment 16 Februarie 2015 / 00:00 6162 accesări

Bărbatul care a băgat spaima în cartierul Tomis Nord după ce, timp de câteva săptămâni, a atacat în plină stradă mai multe femei a fost prins de polițiști. Oamenii legii au reușit să îl rețină, deși individul își schimbase "teritoriul", probabil tocmai pentru a îngreuna încercările anchetatorilor de a-l identifica.  Astfel, în timp ce echipajele de poliție împânziseră zona Tomis Nord pentru a pune capăt acestei veritabile avalanșe de cazuri, bărbatul și-a mutat obiceiurile perverse pe bulevardul Ferdinand, în apropierea fostului cinematograf "Republica". Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, mobilizarea autorităților a început sâmbătă dimineață, la ora 10.45, când o femeie de 58 de ani, din Constanța, a sunat la 112 și a cerut ajutor. Ea le-a spus polițiștilor că, în timp ce mergea pe bulevardul I.C. Brătianu, în dreptul Policlinicii nr. 2, i-a ieșit în cale un bărbat dezbrăcat, care a început să facă gesturi obscene. În momentul în care echipajele Secției 3 se îndreptau spre locul indicat de femeie, oamenii legii au fost întorși din drum după ce o altă persoană a sunat la 112 și a făcut o sesizare identică. Victima, de această dată o tânără de 26 de ani, le-a spus anchetatorilor că a fost hărțuită pe bulevardul Ferdinand, în dreptul clădirii fostului cinematograf "Republica", de individul respectiv .

            PRINS ÎN FLAGRANT Câteva minute mai târziu, oamenii legii au încercuit zona și l-au prins pe exhibiționist în timp ce se pregătea să își schimbe locația. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că suspectul, Adrian F., de 46 de ani, este din Constanța, navigator de profesie, și s-a întors în țară la începutul lunii ianuarie. Mai mult, bărbatul este căsătorit și are o fată, în vârstă de 16 ani. În timpul audierilor, el și-a recunoscut cele două fapte de sâmbătă dimineață, însă fără a oferi vreo explicație pentru gesturile sale. Totodată, le-a spus investigatorilor că tot el este și autorul atacurilor similare petrecute, în ultimele două săptămâni, asupra unor femei, infracțiuni comise în zona cartierului Tomis Nord. Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Suspectul este cercetat în stare de libertate, însă oamenii legii susțin că acesta este monitorizat în permanență pentru a nu ajunge din nou să-și transpună în fapte pornirile ciudate.

Taguri articol


12