Preşedintele pakistanez în exerciţiu, Pervez Musharraf, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 6 octombrie. Generalul Musharraf, care a preluat puterea în urmă cu opt ani, printr-o lovitură de stat, este extrem de contestat, iar Curtea Supremă se va pronunţa în curînd pe tema validităţii candidaturii sale. Alte două persoane şi-au anunţat candidatura: un judecător în retragere, susţinut de ordinul avocaţilor ţării şi un lider al partidului fostului premier în exil Benazir Bhutto. Documentele pentru candidatura lui Musharraf au fost aduse comisiei de un grup din care a făcut parte premierul Shaujat Aziz, alături de 16 miniştri.
Poliţia, prezentă în număr mare, a încercuit centrul capitalei după anunţarea unei manifestaţii pentru împiedicarea depunerii candidaturii de către Musharraf. Circa 100 de membri ai parincipalelor partide de opoziţie au fost arestaţi în ultimele zile, “preventiv”, pentru a se împiedica tulburarea ordinii publice, potrivit poliţiei. Musharraf a promis că va demisiona din funcţia de comandant al armatei dacă este ales. Scrutinul din 6 octombrie va avea loc prin sufragiu indirect al membrilor Parlamentului şi adunărilor regionale.