\"PES activists\" propune un forum naţional al regionalizării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbatere înaintea deciziei

\"PES activists\" propune un forum naţional al regionalizării

Politică 13 Mai 2013 / 00:00 339 accesări

FORUM Ideea de dezbatere pe tema regionalizării este luată în serios de PSD, partid care doreşte ca proiectul final al viitoarelor regiuni să aibă atât girul clasei politice, cât şi pe cel al societăţii civile. Organizaţia „PES activists” România a PSD propune crearea unui forum naţional care să discute regionalizarea, după modelul Forumului Constituţional, dar şi ca acest organism să fie prezidat de Ion Iliescu. Propunerea \"PES activists\" a fost lansată într-o conferinţă organizată la Palatul Parlamentului, la care au fost prezenţi senatorul Mircea Geoană, eurodeputatul Victor Boştinaru, primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc. „PES activists” România este o organizaţie ce reuneşte membrii şi simpatizanţii PSD şi face parte dintr-o reţea cu organizaţii similare a Partidului Socialiştilor Europeni. Scopul organizaţiei „PES activists” este să stimuleze dezbaterea pe teme europene, să faciliteze schimburile între partidele europene de stânga şi să comunice asupra activităţii europene a PES şi PSD.

PROGRAM „PES activists” a lansat şi un program cu 10 puncte privind regionalizarea, care prevede, pe lângă constituirea acestui forum naţional, şi ca viitorii guvernatori ai regiunilor să fie aleşi prin vot direct, puterea primarilor de a iniţia suspendarea guvernatorilor, reprezentarea procentuală a fiecărui judeţ în administraţia regională, drept de iniţiativă cetăţenească la nivel regional, înfiinţarea de reprezentanţe regionale la Bruxelles. Programul mai conţine şi negocierea şi administrarea fondurilor europene la nivel regional, deplasarea la nivel regional a unor serii de avize şi taxe, administrarea regională a sistemului educaţional şi de sănătate, formarea unor comitete economice şi sociale regionale, potrivit comunicatului menţionat. Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că ar fi util un forum naţional pentru dezbaterea regionalizării care să reunească lideri de opinie ca foşti prim-miniştri sau miniştri de interne, experţi din străinătate, dar nu ca substitut la procesul instituţional derulat de ministerul lui Liviu Dragnea. „Eu cred că toate vocile experimentate trebuie cooptate într-un astfel de demers. Pot fi liderii importanţi care au condus România, foşti prim-miniştri, foşti miniştri de interne, foşti oameni de stat din alte ţări de la care am dori să învăţăm. Va fi pur şi simplu un grup al înţelepţilor care, eventual, poate să aducă elemente utile în dezbaterea şi decizia politică”, a declarat Mircea Geoană.



12