Pescador turcesc prins la Gura Portiţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pescador turcesc prins la Gura Portiţei

Eveniment 21 Februarie 2012 / 00:00 579 accesări

Un pescador turcesc a fost descoperit, ieri dimineaţă, de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în zona economică exclusivă a României. Acesta este primul caz de la începutul acestui an în care este implicat un pescador sub pavilion străin. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, sâmbăta trecută, o navă a plecat în misiune de patrulare pentru combaterea braconajului piscicol. Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.00, comandantul navei Poliţiei de Frontieră a anunţat că a descoperit un pescador sub pavilion Turcia, care naviga la o distanţă de aproximativ 60 mile marine travers de zona Chituc - Gura Portiţei. Poliţiştii au trimis semnale acustice şi vizuale, iar pescadorul turcesc s-a oprit din marş şi a permis echipei de abordaj a Gărzii de Coastă să urce la bord, unde se aflau 15 marinari de naţionalitate turcă. Pe punte, poliţiştii au descoperit 70 de ligheane pline cu plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 70 de kilometri. Pentru continuarea cercetărilor, nava maritimă a Gărzii de Coastă a escortat pescadorul turcesc către Portul Constanţa, unde a ajuns aseară. Anul trecut, poliţiştii de frontieră au prins în zona economică exclusivă a României două pescadoare turceşti. La sfârşitul lunii mai, pescadorul turcesc Ahmed Canoglu a fost observat de Sistemul SCOMAR, la aproape 60 de mile marine distanţă travers de localitatea Tuzla, în zona economică exclusivă a României. O navă a poliţiei de frontieră a interceptat pescadorul însă echipajul a refuzat să se supună somaţiilor prin radio şi prin sistemele acustice şi luminoase şi şi-a continuat drumul spre Bulgaria. La un moment dat, la bordul navei a izbucnit un incendiu, iar poliţiştii de frontieră au reuşit să se apropie şi să îi salveze pe marinarii turci. Pescadorul s-a scufundat câteva zeci de minute mai târziu, în apele teritoriale ale Bulgariei.



12