Pescar rănit la Campionatul mondial de Pescuit la Crap

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pescar rănit la Campionatul mondial de Pescuit la Crap

Eveniment 29 Septembrie 2012 / 00:00 582 accesări

Cine a crezut că pescuitul este lipsit de riscuri, s-a înşelat amarnic. Unul din membrii echipei României la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap, care se desfăşoară pe lacul Corbu din judeţul Constanţa, Claudiu Lukacz, a avut nevoie de îngrijiri medicale, vineri, după ce s-a tăiat la mâna stângă în coama unui crap. Plaga nu a fost adâncă, asistentul SMURD dezinfectând-o imediat pentru a evita riscul unei infecţii. Reamintim că, în această perioadă, la Constanţa, se desfăşoară cea de-a XIV-a ediţie a competiţiei mondiale (prima desfăşurată pe teritoriul României), la care participă 20 de echipe din tot atâtea ţări. Concomitent cu competiţia mondială, Pavilionul Expoziţional Constanţa găzduieşte Târgul de pescuit, vânătoare şi ambarcaţiuni de agrement. În cadrul acestuia, amatorii de pescuit şi vânătoare pot achiziţiona echipamente, suveniruri şi pot admira expoziţia de trofee de vânătoare. Vânătorii împătimiţi pot găsi în cadrul târgului şi standuri de unde pot achiziţiona panoplii pentru trofeele de vânătoare, dar şi decoraţiuni de vânătoare, cum ar fi candelabre şi lustre, scaune, mese, figurine sau cuţite de vânătoare. Evenimentele au loc până pe 30 septembrie. (A.J.)



12