În judeţul Tulcea, pescuitul este principala sursă de venit a locuitorilor. În sprijinul lor vine Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte „Delta Dunării“ (FOPPDD), care a organizat ieri dimineaţă examenul final de absolvire a unui curs de formare profesională la care au participat 80 de pescari. În martie a acestui an, alţi 84 de pescari din judeţul Tulcea au absolvit cursul iniţiat de federaţie, cu sprijin financiar european. “Niciunul dintre absolvenţii seriei anterioare nu a picat acest examen, cele mai mici note obţinute fiind 7. Frapant este că pescarii tineri au luat note mici, în timp ce pescarii cu vârste mai mari de 40 de ani au primit note de 9 şi 10”, a declarat preşedintele FOPPDD, Dan Verbina. Potrivit acestuia, primii absolvenţi ai cursului de formare profesională şi-au primit deja diplomele, acestea având antetul Ministerului Muncii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale. Cu această diplomă, pescarii îşi pot exercita meseria şi în alte state din UE. Proiectul care s-a încheiat ieri a avut o valoare totală de peste 1.134.176 lei, suma fiind alocată prin Programul Operaţional pentru Pescuit. “Intenţionăm să organizăm cursuri şi pentru meseria de ghid turistic în Delta Dunării. Dacă pentru munte avem ghizi montani şi nu sunt obligatorii studii minime de liceu, în Delta Dunării nu putem face cursuri decât pentru persoane care au absolvit liceul. Grav este faptul că, dacă persoanele în vârstă din Tulcea au studii liceale, cei tineri nu le au”, a menţionat preşedintele federaţiei. Pentru realizarea cursurilor de formare a ghizilor turistici în Delta Dunării, FOPPDD va depune cerere de finanţare la Grupul Local pentru Pescărie durabilă în Delta Dunării şi va face demersurile necesare pentru modificarea legislaţiei în domeniul muncii în beneficiul pescarilor din Rezervaţie.